- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Pescobar, „ofertă” de neratat pentru elevii de 10 de la Bac. Câți bani trebuie să dea patronul de la Taverna Racilor

08 Jul, 21:59 • Adrian Popovici
Paul Nicolau, patronul de la Taverna Racilor, cunoscut ca și Pescobar, a anunțat că e dispus să ofere câte 100 de euro elevilor care au media 10 la bacalaureat.
Pescobar, „ofertă” de neratat pentru elevii de 10 de la Bac. Câți bani trebuie să dea patronul de la Taverna Racilor

Examenul de Bacalaureat este una dintre cele mai stresante perioade din cei 12 ani de școală, de notele obținute depinzând opțiunile legate de locul de muncă, dar și posibilitatea de a intra la facultate. Pentru a răsplăti munca absolvenților de liceu, multe firme și personalități publice oferă premii, printre acestea numărându-se și Paul Nicolau, cunoscut sub numele de Pescobar, patronul Tavernei Racilor, care a anunțat că oferă câte 100 de euro celor care au media 10 la acest examen, notează Știri pe surse.

 

În urmă cu puțin timp, pe site-ul Ministerului Educației, au fost publicate primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2024. Veștile au fost bune pentru 99.371 de candidați care au fost admiși, rata de promovare din acest an fiind de 76,4%, în creștere cu 3,6% față de anul trecut. În ceea ce privește notele de 10 pe care le va răsplăti Pescobar, acestea au fost înregistrat majoritar în Moldova și Ardeal.

 

Din totalul de 130.041 de candidați prezenți, 99.371 au fost promovați, 4.373 de elevi nu s-au prezentat și 103 au fost eliminați din examen. Printre cei care au promovat „examenul maturității”, 39 de elevi au obținut media 10, dintre care 13 sunt din București. Acestor elevi li se vor adăuga recompense suplimentare, deoarece Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar, a decis să le răsplătească reușitele.

Pescobar
Pescobar

Te-ar putea interesa și: Cât de bine își plătea Pescobar angajații. Ce salariu avea un bucătar din Sri Lanka la „Taverna Racilor”

Câți bani plătește Pescobar pentru a-i răsplăti pe absolvenții de 10?

După cum arată statisticile înainte de contestație, Pescobar va scoate din buzunar aproape 4.000 de euro pentru a oferi câte 100 de euro fiecărui elev care a obținut nota 10 la Bacalaureat.

„Facem așa: cine ia 10 la Bac are 100 de euro de la mine. Toți care iau 10 din toată țara, nu mă interesează câți sunt. Nu contează numărul lor. Haide, cu învățătură că asta e cheia succesului… una din ele. Cartea e sfântă. Spor la învățat, copii!”, a explicat Pescobar într-un clip de pe TikTok.

La scurt timp, Pescobar a venit cu o nouă propunere. El s-a gândit să organizeze o excursie la mare, în stațiunea Mamaia, pentru toți elevii care au obținut media 10 la Bacalaureat. Anunțul a fost făcut public pe o rețea de socializare, acolo unde, în mai puțin de o oră, a strâns sute de comentarii și reacții.

Citește și: Pescobar își face academie de fotbal! Patronului de la Taverna Racilor nu-i miroase a bine o colaborare cu Anamaria Prodan: „Să mai bage fisă”

Urmărește Daily Business pe Google News