Sezonul sărbătorilor a adus magia Crăciunului în centrul Brașovului, unde Târgul de Crăciun din Piața Sfatului atrage vizitatori din toate colțurile țării. Evenimentul, deschis până pe 7 ianuarie, promite o atmosferă festivă unică, cu 45 de căsuțe decorate în spiritul sărbătorilor și cel mai înalt brad natural din România, de aproape 30 de metri. Acesta este iluminat spectaculos de peste 1,3 milioane de luminițe, completând peisajul feeric al pieței, potrivit cancan.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Christmas Unboxed Sibiu 2024. Se deschide primul târg de Crăciun din România
foto: Târgul de Crăciun din Brașov
Primarul George Scripcaru a vorbit despre caracterul tradițional al târgului și importanța lui pentru Brașov, invitând pe toată lumea să se bucure de evenimentele speciale organizate pe durata lunii decembrie. Programul târgului este generos, cu acces între orele 14:00 și 22:00 în timpul săptămânii și de la 10:00 în weekenduri, oferind timp suficient pentru a explora fiecare colțișor al acestui loc fermecător.
„Vă aşteptăm pe toţi cu cel mai frumos brad din România, un brad natural din pădurile Braşovului. Braşovenii şi oaspeţii care sunt astăzi prezenţi sau vor veni pe parcursul lunii decembrie la Braşov merită acest lucru, să se bucure de acest bradul de Crăciun şi de târgul minunat din Piaţa Sfatului.
Suntem mai tradiţionali şi cred că la Braşov este cel mai frumos târg de Crăciun, cel mai frumos brad şi ne am bucurat şi de prezenţa domnului ambasador al Irlandei la Bucureşti. Mă bucur să anunţ că în Braşov vor fi evenimente foarte multe pe parcursul lunii decembrie, aici, în Piaţa Sfatului!”, este mesajul primarului George Scripcaru.Târgul este deschis în timpul săptămânii între orele 14:00 și 22:00, iar în weekend programul începe mai devreme, de la ora 10:00.
Totuși, magia sărbătorilor vine cu un preț pe măsură. Vizitatorii trebuie să fie pregătiți pentru tarife pe care mulți le consideră ridicate. De exemplu, un hotdog cu cârnat de 150 de grame costă 30 de lei, iar clătitele, în funcție de umplutură, ajung la prețuri între 20 și 30 de lei.
Vinul fiert, ciocolata caldă și alte băuturi de sezon au prețuri cuprinse între 12 și 20 de lei, iar preparatele tradiționale, precum sarmalele cu mămăligă sau coastele cu cârnați, costă în jur de 20-30 de lei.
Te-ar mai putea interesa și: Turiștii au ales! Iată care este cel mai frumos târg de Crăciun din Europa! Un oraș din România se află pe locul 2 în clasament