- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Primul parc eolian din România care alimentează direct o fabrică de ciment devine operațional în Medgidia

01 Nov, 14:11 • Bumbeneci Diana
ROMCIM, lider în domeniul materialelor și al soluțiilor de construcții inaugurează primul proiect de producție de energie verde care alimentează direct o fabrică de ciment. Proiectul reprezintă o etapă marcantă în strategia de sustenabilitate a companiei.   
Primul parc eolian din România care alimentează direct o fabrică de ciment devine operațional în Medgidia

ROMCIM,

companie a Grupului CRH, a finalizat construcția parcului eolian care alimentează în mod direct fabrica de ciment din Medgidia, județul Constanța.

Primul parc eolian din România care alimentează direct o fabrică devine realitate

Parcul eolian include 5 turbine, cu o capacitate instalată totală de circa 30MW și o producție netă anuală estimată de aproximativ 80GWh. Energia electrică produsă va fi utilizată în totalitate pentru consumul propriu al fabricii, acoperind un procent semnificativ din cantitatea de energie anuală necesară și asigurând o amprentă de carbon redusă pentru produsele realizate in fabrică.

Proiectul, demarat în august 2023, a beneficiat de fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență¹, care sprijină investițiile în noi capacități de producție de energie electrică din surse solare și eoliene.

,,Acest parc eolian marchează o etapă importantă pentru Romcim, în acord cu strategia noastră de sustenabilitate și obiectivul de zero emisii de carbon, contribuind la tranziția energetică a României. Utilizarea energiei regenerabile în cadrul fabricii din Medgidia, permite Romcim să răspundă cererii în creștere privind soluțiile sustenabile în domeniul materialelor de construcții. Investind în tehnologii sustenabile, setăm un nou standard pentru o producție responsabilă în industria noastră și suntem entuziasmați de impactul pozitiv pe care acest parc eolian îl are asupra operațiunilor noastre’’, a afirmat Frédéric Aubet, Managing Director Romcim.

Parcul eolian va produce energie regenerabilă, contribuind la o reducere cu peste 40.000 tone de CO2² anual în mixul energetic național.

Note : 1. Planul Național de Reziliență. Componenta C6.Energie, Măsura de investiții I.1

  1. Calculat în raport cu factorul mediu ponderat național de emisii de CO2 pentru surse fosile

Romcim face parte din Grupul CRH, principalul furnizor de soluții pentru materiale de construcții care contribuie la îmbunătățirea lumii în care trăim. CRH deține poziții de lider de piață atât în America de Nord cât și în Europa, având un număr de aproximativ 78,500 de angajați în circa 3.390 de unități operaționale prezente în 28 de țări. Partener strategic pentru proiecte de transport, utilități și infrastructură critică, construcții non-rezidențiale complexe și soluții de amenajare exterioară, CRH, prin portofoliul său unic de materiale, produse și servicii cu valoare adăugată, contribuie în mod semnificativ la transformarea mediului construit. Compania este clasată printre liderii sectorului de către agențiile de rating de mediu, responsabilitate socială și guvernanță (ESG). O companie Fortune 500, acțiunile CRH sunt listate la NYSE și LSE.Pentru mai multe informații vizitați www.crh.com.

Primul parc eolian din România care alimentează direct o fabrică devine realitate
Primul parc eolian din România care alimentează direct o fabrică devine realitate

Grupul de companii CRH din România este cel mai dinamic din industria de profil, având circa 2.500 de angajați, și operând 52 de unități, administrate prin companiile : Romcim, Elpreco, Ferrobeton, Bauelemente, Sapphire și TehnoWorld.

Soluțiile pentru industria construcțiilor includ agregate, ciment, beton, elemente prefabricate, sisteme de zidărie și amenajare exterioară, producție de combustibili alternativi și soluții pentru rețele de infrastructură de apă și alte tipuri de utilități. Expertiza tehnică a echipelor interne, tehnologiile utilizate, soluțiile inovatoare și abordarea pro-activă susțin poziționarea noastră de a oferi soluții integrate personalizate pentru proiectele strategice de infrastructură, pentru segmentul non-rezidențial și cel rezidențial, contribuind astfel la evoluția comunităților în care trăim.Mai multe informații disponibile pe: www.romcim.ro, www.elpreco.ro, www.ferrobeton.ro, www.baulemente.ro, www.sapphire-energy.ro, www.tehnoworld.ro.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult