- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Profesorii rămân deschiși negocierilor! „Am făcut tot posibilul să nu ajungem la grevă”

19 May, 22:57 • Constantin Cristina
Profesorii au anunțat că au făcut tot posibilul să nu intre în grevă generală și sunt deschiși în continuare negocierilor.
Profesorii rămân deschiși negocierilor! „Am făcut tot posibilul să nu ajungem la grevă”

Sindicatele din Educație au transmis că au făcut tot ce s-a putut pentru a evita greva generală și că doar Guvernul poate detensiona situația din sistem, iar profesorii afirmă că rămân deschiși la negocieri, a precizat news.ro.

Citește și: Leafa profesorilor care sunt pro grevă generală! Suma scandaloasă de pe fluturașul de salariu

Profesorii sunt deschiși negocierilor

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală ”ALMA MATER“, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României”, anunţă, vineri, federaţiile sindicale, într-un comunicat de presă comun.

Sindicaliști repetă că aceste semnale de alarmă au fost trase încă din 2021, însă nu au fost luat măsuri.

„Am trimis zeci de scrisori şi comunicate, am organizat mai multe acţiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul așteptat de membrii de sindicat. De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate”, au mai transmis sindicaliştii.

grevă profesori
grevă profesori

Cadrele didactice fac un rezumat al acțiunilor de protest avute din anul 2021 şi până în prezent, când s-a luat decizia declanțării grevei generale:

• 6 decembrie 2021 – am depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiţii ale angajaţilor din învăţământ prin care aceştia au solicitat majorarea în regim de urgenţă a salariilor;

• 20 – 22 decembrie 2021 – am pichetat sediul Guvernului României;

• 13 ianuarie 2022 – am pichetat sediul Guvernului României;

• 19 ianuarie 2022 – am organizat o grevă de avertisment de două ore;

• 25 mai 2022 – am organizat un miting de protest în Piaţa Victoriei;

• 1 februarie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;

• 21 februarie 2023 – am anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vom declanşa greva generală;

• 29 martie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;

• 25 – 26 aprilie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;

• 10 mai 2023 – am organizat un marş de protest la care au participat peste 15.000 de angajaţi din învăţământ;

• 17 mai 2023 – am organizat o grevă de avertisment de două ore.

„După cum se poate observa, am făcut tot posibilul ca să nu ajungem la acest protest extrem. În continuare suntem deschiți la negocieri, indiferent de ziua şi ora la care suntem invitaţi”, au mai transmis sindicaliştii.

Alte articole: Budăi are veşti proaste pentru profesorii care cer majorări de 60%: „Nu există un sac de bani pe care să-l împărțim la toată lumea

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci