- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Profesorii vor corecta de acasă lucrările de la simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2024

23 Jan, 09:05 • Cornel Ghimeșan
Începând cu simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, Ministerul Educației implementează o abordare inovatoare în evaluarea lucrărilor școlare. Profesorii vor avea posibilitatea să corecteze lucrările digital, de acasă, după ce acestea vor fi scanate și încărcate pe platforma special dedicată evaluării digitalizate.
Profesorii vor corecta de acasă lucrările de la simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2024

Profesorii vor corecta de acasă lucrările de la simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2024. În decembrie 2023, ministrul Educației, Ligia Deca, a dezvăluit că simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 vor marca o schimbare semnificativă în modul de corectare a lucrărilor. Procedura prevede ca fiecare lucrare să fie evaluată de doi profesori corectori, selectați dintre cei care au absolvit programul de formare continuă pentru constituirea Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN).

Revoluţie difitială la simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2024

Procedura menționează că lucrările vor fi distribuite profesorilor evaluatori în mod aleatoriu, prin intermediul platformei de evaluare digitalizată. Aceasta va permite profesorilor să corecteze lucrările inclusiv de acasă, oferind o flexibilitate sporită în procesul de evaluare. Profesorii evaluatori au posibilitatea să își desfășoare activitatea de evaluare nu doar în laboratoarele de informatică ale școlii, ci și din alte spații precum bibliotecă, Centrul de Documentare și Informare, cabinetul disciplinei, cancelarie sau chiar de la domiciliul personal.

Citeşte şi: Codul Muncii 2024. Zilele libere plătite la care ai dreptul dacă te căsătorești anul acesta

Evaluarea se realizează pe baza unui barem specific, iar profesorii înregistrează electronic rezultatul evaluării în borderourile generate de platforma dedicată evaluării digitalizate. Diferențele semnificative între notele acordate de cei doi profesori evaluator vor duce la o nouă evaluare, implicând alți doi profesori evaluatori. Notele finale sunt calculate în baza mediei aritmetice a celor două note centrale, eliminându-se cele două extreme. De menționat că rezultatele obținute în cadrul simulărilor nu pot fi contestate, conform procedurii. Această abordare digitalizată aduce un nivel ridicat de eficiență și transparență în procesul de evaluare, reprezentând un pas important către modernizarea sistemului educațional din România.

Citeşte şi: Angajatorii, dispuși să fie mai flexibili pentru a atrage tinerii: „Paradigma muncii de 8 ore pe zi e un pic distrusă în ceea ce-i privește. Dacă ești rigid, îi respingi”

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult