- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Prognoza meteo lunară. Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai și în duminica alegerilor

25 Apr, 09:24 • Bruma Loredana
Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru luna Mai. Află în rândurile de mai jos cum va fi vremea în România în minivacanța de 1 Mai și în duminica în care vor avea loc alegerile prezidențiale.
Prognoza meteo lunară. Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai și în duminica alegerilor

Prognoza meteo lunară. Potrivit ultimelor date de la meteorologi, în luna Mai vom avea parte de temperaturi mult mai ridicate decât cele specifice perioadei.

Prognoza meteo lunară. Cum va fi vremea în luna Mai

În Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de sud-est a țării, dar și ușor mai ridicate în vest și nord-vest, potrivit meteorologilor ANM.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Citește și Prognoza meteo 25 aprilie. Cum va fi vremea în următoarele zile

În Săptămâna 05.05.2025 – 12.05.2025, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de vest și de sud-vest a teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudice, estice și local în cele vestice și centrale, iar în rest vor fi
apropiate de cele normale.

În Săptămâna 12.05.2025 – 19.05.2025, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Citește și Avertizare meteo actualizată. COD GALBEN de ploi și vijelii

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 19.05.2025 – 26.05.2025. Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale această perioadă în majoritatea regiunilor.

Urmărește Daily Business pe Google News