În cadrul programului de guvernare al PNL este pusă la bătaie suma de 45.000 de euro pentru construcția unei case în anumite condiții, a informat antena 3 CNN.
De această sumă ar putea beneficia familiile românilor care vor să-și ridice o casă.
„Grant de 30% din valoarea construcției/ achiziției unei locuințe noi (începută în 2022) familiilor cu copii mai mici de 15 ani și care nu dețin în prezent o locuință (nu poate depăși suma de 45.000 euro în mediul urban, respectiv 30.000 euro în mediul rural)”, scrie în document.
„Toate prognozele arată că va fi un an mai bun în ce privește investițiile. Pentru PNL, cota unică este o linie roşie peste care nu se va trece”, a spus Adrian Cozma, deputat PNL
Programul de guvernare PNL prevede:
1. vouchere pentru educație, sport, sănătate, cultură
2. bani pentru bunicii, respectiv frații majori șomeri care cresc un copil (în timp ce părintele se întoarce la muncă)
3. reducerea progresivă a cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate, în funcție de numărul de copii aflați în întreținere, până la o scutire totală pentru cei care au în întreținere cel puțin 3 copii
4. grant de 30% din valoarea construcției/ achiziției unei locuințe noi (începută în 2022) familiilor cu copii mai mici de 15 ani și care nu dețin în prezent o locuință (nu poate depăși suma de 45.000 euro în mediul urban, respectiv 30.000 euro în mediul rural)
5. reduceri/scutiri de taxe și impozite (în funcţie de numărul de copii)
Salarii
1. „scutirea temporară” (un an) a contribuțiilor sociale ale angajaților/locurilor de muncă create prin investiții din fonduri europene din exercițiul financiar 2021-2027
2. creșterea salariului minim brut (actualmente valoarea este de 3000 brut lei) – nu scrie la cât va creşte
3. elaborarea unui pachet minimal de protecție socială, indiferent de țara în care lucrează (pentru românii din străinătate)4. reducerea progresivă a contribuțiile de asigurări sociale de stat
5. 0% contribuții sociale de sănătate pentru al doilea loc de muncă
6. contracte de muncă part-time impozitate la numărul de ore lucrate
Impozite
1. reforma taxării veniturilor și proprietății
2. reducerea stimulentelor fiscale
3. lărgirea bazei de impozitare
4. reintroducerea stopajului la sursă
5. analiza sistemului de impozitare
Vouchere
1. vouchere pentru plata facturilor (a doua tranşă de 700 de lei) – nu scrie dacă vor mai fi date şi în 2024
2. vouchere de 250 de lei pentru alimente
3. vouchere de 250 de lei pentru elevii vulnerabili (pentru rechizite, îmbrăcăminte) – nu scrie vor mai fi date şi în 2024
Pensii
1. cele 6 categorii de pensii de serviciu vor fi recalculate plecând de la principiul contributivității
2. pensiile până la 3.000 de lei vor fi neimpozitate
3. sistem de stimulente pentru pensionarii pentru limită de vârstă care doresc să rămână în activitate (pensionare la 70 de ani)
4. se vor majora contribuțiile la Pilonul II de pensii (4,75% – contribuţia)