Agricultorii bulgari protestează din nou, în cursul zilei de azi. La ora 10:00, protestatarii vor bloca circulaţia la sensul giratoriu spre podul Ruse-Giurgiu, solicitând din nou să nu se prelungească efectul Regulamentului Parlamentului European şi Consiliului din 30 mai 2022, privind importul fără taxe vamale de mărfuri de origine agricolă din Ucraina, potrivit Rador.
Fermierilor din Ruse li se vor alătura colegi din alte 12 regiuni ale ţării.
„Producătorii bulgari de cereale sunt supuşi unei presiuni din ce în ce mai mari, din cauza importului intensiv ucrainean de cereale şi culturi oleaginoase în ţară, care blochează complet comerţul producţiei autohtone. Nu există piaţă pentru cerealele bulgăreşti, iar recolta vine peste două luni. Nu are cum să fie recoltată şi nu există nicio perspectivă ca situaţia să se îmbunătăţească, dacă va continua importul ucrainean de produse agricole în ţară”, a declarat preşedintele uniunii regionale a fermierilor „Grâne Dunărene„, Milen Koev.
Oficialul a mai confirmat și faptul că protestul este internaţional, întrucât şi fermierii români vor protesta de cealaltă parte a podului. De data aceasta, vor fi blocate doar principalele puncte prin care se importă cereale ucrainene – Ruse şi Kardam.
„Aşteptăm să fie multe utilaje şi persoane, pentru că vom fi oameni din 12 sindicate regionale din Asociaţia Naţională a Producătorilor de Cereale. Facem planuri cu românii dacă ne-am putea întâlni într-una din cele două ţări. Protestul este anunţat de la 10:00 la 16:00, dar nu ne propunem să deranjăm oamenii, aşa că puţin probabil să dureze mai mult de 2-3 ore. Dar în acest timp, circulaţia în zonă va fi dificilă, iar apoi va mai dura ceva timp pentru deblocarea zonei„, a explicat Koev.
Protestul organizat astăzi va fi susţinut de apicultorii din Ruse şi Popovo, care se vor alătura acţiunii de mare amploare. Preşedintele Asociaţiei „Apicultori Ruse”, Ivan Hadjikănev, a mai transmis că situaţia actuală îi afectează pe toţi din acest sector şi a anunţat că, în semn de dezaprobare faţă de actuala politică europeană, vor fi incendiaţi stupi.
Ai mai putea citi: Meteo de Florii și Paște 2023. ANM anunță cum va fi vremea până pe 1 mai