Poliția Rutieră a anunțat folosirea a 700 de noi radare pe trepie începând cu luna martie 2025. Acestea vor putea detecta și alte infracțiuni în trafic, pe lângă depășirea vitezei legale. După proiectul pilot pe autostrăzile A1 și A2, radarele care fac parte din proiectul e-Sigur își vor face apariția în întreaga țară.
Citește și: Codul Rutier 2025. Șoferii care suferă de aceste boli riscă să rămână fără permis
Noile sisteme radar au încorporate cameră video, aparat de fotografiat digital și un sistem de mpsurare a vitezei cu laser și au capacitatea de a monitoriza continuu traficul. Ele pot identifica, pe lângă numărul mașinii, identitatea conducătorului auto care se află la valon.
Atunci când detectează o neregulă, radarele trimit imaginile la un ofițer care dispune sancțiunea.
Radarele pe trepied vor fi amplasate pe drumurile cu cele mai multe accidente, precum DN1, DN2, DN6, DN7 și DN17, potrivit ȘtirileProTV.
Mai mult, 400 de astfel de camere de viteză fixe vor fi instalate pe drumurile naționale și autostrăzi.
Amenzile pe care Poliția Rutieră le va da utilizând noile camere de viteză ajung la proprietarii mașinilor prin Poșta Română, fără ca șoferul să fie oprit în trafic.
Când poliția cere proprietarului mașinii să dezvăluie identitatea șoferului, acesta riscă amenda pentru viteză și una pentru necomunicarea informațiilor solicitate dacă refuză.
Dacă proprietarul oferă informații false despre șoferul care a încălcat legislația rutieră, riscă un dosar penal pentru fals în declarații.