Radu Banciu, în vârstă de 54 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România. De-a lungul timpului, el a ajuns în atenția opiniei publice pentru comentarii controversate, făcute în cadrul emisiunilor, de natură să aducă atingere demnității unor persoane.
Printre cei despre care a vorbit se numără și Mircea Lucescu, în vârstă de 79 de ani, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai mari antrenori români de fotbal și fost jucător care ocupă funcția de selecționer al naționalei României. În repetate rânduri, în cadrul emisiunilor pe care le prezenta, Banciu l-a jignit pe Lucescu fără ezitare. Mai mult, recent, jurnalistul și-a amintit un moment în care antrenorul l-a enervat. Cu toate că au trecut mai bine de 20 de ani, fostul prezentator nu l-a iertat nici până în prezent, notează Sport pe Surse.
Lucescu a fost antrenor la Rapid timp de 3 ani, în perioada 1997-2000. Atunci, el a câștigat trei trofee: Cupa (1998), titlul și Supercupa (ambele 1999). În unul dintre acești ani, el a avut un meci în deplasare la Poiana Brașov, iar Radu Banciu a fost prezent. Jurnalistul a vrut să-l prindă pe Lucescu pentru a-i lua un interviu și a așteptat ore bune, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Situația de atunci l-a înfuriat pe jurnalist, iar supărarea nu i-a trecut nici până azi.
„Era Lucescu antrenor la Rapid și mi-au spus cei din redacție să stau după el, să-i iau declarații. M-am dus la 7 dimineața în fața hotelului Aro, unde era cazarea. Am stat până la 3 în fața hotelului și atunci a ieșit Lucescu. Avea vreo doi jucători după el, m-am dus direct la el, i-am zis de unde sunt, că mă cheamă Radu Banciu și că vreau să-l întreb de meci. Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu: Vorbim după meci. Apoi nici măcar nu a mai venit la conferința de presă”, a povestit Radu Banciu, la emisiunea sa, iAM Banciu.
În același timp, Banciu a criticat venirea lui Mircea Lucescu pe postul de selecționer al naționalei, spunând că nu a antrenat echipe mari.
„Dincolo de polologhia cu rezultatele, Mircea Lucescu nu a antrenat în viața lui pe nimeni, cu excepția a 6 luni la Inter Milano, unde a fost dat afară. În rest, el nu a antrenat decât echipe făcute de oligarhi, bandiți, campionate trucate. Nu avem nicio certitudine că este un antrenor de calitate, că poate să creeze ceva pentru că toată viața lui nu a făcut acest lucru.
De ce nu a venit acum 20 de ani? El nu mai era antrenorul naționalei din 86. El însuși ar fi fost tânăr și putea să vină la națională și să ajute. Tu ai venit la 79 de ani că aveai o datorie față de fotbalul românesc. Ești aproape Joe Biden. Ce să mai susții când tu peste 2 ani nu îți mai amintești adversarele cu care joci în grupă”, a mai declarat acesta.
Citește și: Ion Țiriac i-a șocat pe angajații unei bănci! Ce i-a obligat să facă timp de trei zile