- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Restricții de Paște pentru TIR-uri. CNAIR a făcut anunțul

13 Apr, 08:30 • Bumbeneci Diana
Sunt anunțate restricții de circulație de Paște, pe mai multe drumuri din România, pentru TIR-uri. Anunțul CNAIR.
Restricții de Paște pentru TIR-uri. CNAIR a făcut anunțul

Vești noi pentru români. CNAIR a anunțat că de joi, 13 aprilie, până luni, 17 aprilie, în perioada sărbătorilor pascale, vor fi impuse restricții de circulație pentru mașinile cu o masă de peste 7,5 tone.

Restricții pentru TIR-uri

CNAIR informează că, potrivit prevederilor Ordinului ministrului transporturilor și ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi, 13 aprilie, 14 aprilie 2023 (Vinerea Mare), sâmbătă 15 aprilie, 16 aprilie și 17 aprilie (prima și a doua zi de Paște).

Te mai poate interesa și: Se activează planul de austeritate? Statul român începe concedierea angajaților și tăierea salariilor bugetarilor. Boloș: „Reformele nu se fac cu mânuși. Avem data limită”

Restricții CNAIR pentru TIR-uri
Restricții CNAIR pentru TIR-uri

În acest sens, restricțiile sunt aplicate pe autostrada A2, Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4), joi de la 16.00 la 22.00, iar în restul zilelor între orele 6.00 și 22.00.

Pe DN7, Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN 1), restricțiile vor fi aplicate joi între orele 18.00-22.00, iar în restul zilelor între 6.00 și 22.00.

De altfel, în comunicatul CNAIR se mai anunță și că pe DN39, Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiu), restricțiile se vor aplica joi între 16.00 și 22.00, iar în celelalte zile între 6.00 și 22.00.

Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, transmite CNAIR.

Ai mai putea citi: Nicolae Ciucă anunță noi măsuri luate de Guvern în urma discuției cu fermierii. „Proiectul de act normativ se află deja în analiza și dezbaterea Parlamentului și va fi gata cât mai repede posibil”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult