Romanian
 - 
ro
Știri interne

Revine facultatea de 2 ani în România. A fost anunțată lista domeniilor în care se va studia mai puțin. Salariul unui astfel de debutant va fi de minim 4.000 de lei

14 Mar, 23:36 • Bumbeneci Diana
Facultatea de 2 ani revine în țara noastră! Care sunt meseriile în care poți activa cu acest tip de învățământ.
Revine facultatea de 2 ani în România. A fost anunțată lista domeniilor în care se va studia mai puțin. Salariul unui astfel de debutant va fi de minim 4.000 de lei

Facultatea de doi ani revine în țara noastră. În acest sens, cursurile scurte din sistemul universitar sunt soluţia pentru tinerii care vor să obţină rapid o diplomă cu care să îi angajeze. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ligia Deca.

Revine facultatea de 2 ani în România

Ideea apare în noua lege a educaţiei ca soluţie pentru criza de specialişti de pe piaţa muncii. Facultatea de 2 ani în România va fi accesibilă tuturor românilor.

Orice universitate poate organiza astfel de programe, în afară de Medicină, Drept şi Arhitectură. Ingineri, bibliotecari, economişti sau informaticieni sunt câteva dintre domeniile universitare care vor avea şi cursuri de scurta durată. E nevoie de 2 ani şi 60 de credite acumulate, plus practică pentru toti studentii.

„Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile mari au solictat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendință europeană și există facilități fiscale pentru operatorii economice pentru dual”, a precizat Ligia Deca, ministrul Educației.

Mai poți citi: A fost semnat oficial ordinul privind structura anului școlar! Ligia Deca schimbă complet vacanța elevilor

Facultatea de 2 ani în România
Facultatea de 2 ani în România

„Este mai mult decât o postliceală, tânărul va învaţa şi concepe şi instrumente şi elemente de conținut importante care să facă diferența, să poată să intervină într-un echipament când trebuie.

Are o flexibiliate mai mare și evident poate să câștige, să aibă un nivel salarial mult mai mare decât un absolvent de nivel postliceal”, a spus Mihnea Costoiu, rector Politehnică.

Cererea de pe piaţa muncii este una de-a dreptul colosală, mai ales în domeniul ştiinţelor exacte. Din acest motiv, angajatorii îi aşteaptă cu braţele deschise și cu salarii bine cotate, chiar și pe cei cu facultatea de 2 ani.

„Ne-ar ajuta foarte mult pentru că noi de asemenea în cadrul companiei oferim training încă de la front zero.

Un salariu pentru un debutant undeva la 4.000 de lei ar fi o cotație corectă”, a spus Ionescu George Liviu, director tehnic companie energie sisteme fotovoltaice.

Noua formă a documentului legislativ mai prevede și că românii pot continua cu studiile de licenţă standard şi după acest ciclu scurt. Există însă o singiră condiţie: să treacă examenul de admitere de la facultatea aleasă.

Citește și: Știu elevii din România să se apere în caz de cutremur? Ministerul Educației răspunde solicitărilor DailyBusiness și anunță câte ore educative privind siguranța în situații de risc s-au făcut în școli

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Veste de ultimă oră pentru pensionarii din România. Anunț oficial al Poștei Române
Veste de ultimă oră pentru pensionarii din România. Anunț oficial al Poștei Române
Horoscop 18-24 aprilie. O săptămână decisivă: Oportunități majore și provocări astrale pentru fiecare zodie
Horoscop 18-24 aprilie. O săptămână decisivă: Oportunități majore și provocări astrale pentru ...
BCE apasă pedala relansării. Bursele europene dau semne de revenire
BCE apasă pedala relansării. Bursele europene dau semne de revenire
Colosul financiar lovește din nou: Cea mai mare bancă din România repatriază profituri uriașe!
Colosul financiar lovește din nou: Cea mai mare bancă din România repatriază profituri uriașe!
Moneda veche românească care se vinde cu o mică avere. Mulţi o pot găsi prin cutiile cu amintiri ale bunicilor
Moneda veche românească care se vinde cu o mică avere. Mulţi o pot găsi prin cutiile cu amintiri ...
Cea mai bună rețetă de vinete. Ingredientul secret care o face irezistibilă!
Cea mai bună rețetă de vinete. Ingredientul secret care o face irezistibilă!
Pensii 2025. Cum se amână pe termen nelimitat recalcularea pensiilor. Milionare de pensionari, duși cu zăhărelul
Pensii 2025. Cum se amână pe termen nelimitat recalcularea pensiilor. Milionare de pensionari, duși ...
Horoscop 19 Aprilie. Leii strălucesc, racii se luptă cu neînțelegerile!
Horoscop 19 Aprilie. Leii strălucesc, racii se luptă cu neînțelegerile!
Cea mai sănătoasă carne. Mai bună decât vita, este o delicatesă și aproape necunoscută în România
Cea mai sănătoasă carne. Mai bună decât vita, este o delicatesă și aproape necunoscută în România
Mişcare istorică a CEC Bank. Ministerul Finanţelor a dat deja aprobarea
Mişcare istorică a CEC Bank. Ministerul Finanţelor a dat deja aprobarea
Elon Musk, dat în judecată de o româncă! Cine este inginera care a stârnit valuri
Elon Musk, dat în judecată de o româncă! Cine este inginera care a stârnit valuri
Premii speciale puse în joc la extragerile Loto de Paşte 2025
Premii speciale puse în joc la extragerile Loto de Paşte 2025
Cât costă cozonacii de Paște, în supermarket. În cofetării, prețul este de 4 ori mai mare
Cât costă cozonacii de Paște, în supermarket. În cofetării, prețul este de 4 ori mai mare
Amenzile se suspendă 8 luni! Românii scapă de plată până la final de an!
Amenzile se suspendă 8 luni! Românii scapă de plată până la final de an!
Paștele în Maramureș. Tradițiile care transformă sărbătoarea într-un ritual al sufletului
Paștele în Maramureș. Tradițiile care transformă sărbătoarea într-un ritual al sufletului
Drobul 2.0: Fără miel, cu gust maxim. Două variante 100% vegetariene
Drobul 2.0: Fără miel, cu gust maxim. Două variante 100% vegetariene
Victor Ponta și-a făcut analizele medicale și subliniază necesitatea investițiilor statului în Sănătate. ”Sunt mulțumiți românii de ceea ce primesc pentru contribuțiile lor?”
Victor Ponta și-a făcut analizele medicale și subliniază necesitatea investițiilor statului în ...
Își schimbă Trump politica economică? A discutat cu Meloni despre șansele unui acord comercial SUA-Europa. ”Va fi o afacere echitabilă”
Își schimbă Trump politica economică? A discutat cu Meloni despre șansele unui acord comercial SUA-Europa. ...