Rezidențiat 2025. Rezidențiatul este o formă de educație postuniversitară, care se întinde pe 3 sau 7 ani în funcție de specializare, pentru absolvenții ciclului de licență de la facultățile de medicină, medicină dentară şi farmacie.
Examenul de Rezidențiat poate fi susținut de medici, medici stomatologi și farmaciști rezidenți care finalizează toate stagiile de pregătire până la 17 aprilie 2025, precum și de cei care au terminat deja pregătirea, dar nu au susținut sau promovat examenul în anii trecuți, potrivit edupedu.ro
Examenul poate fi susținut, în egală măsură, de cei care au efectuat pregătire pentru a doua specialitate, dacă sunt în ultimele 6 luni de stagiu (17 aprilie – 18 octombrie 2025), precum și de cetățenii străini care au absolvit programe de specializare în România prin Ministerul Educației.
Examenele se desfășoară conform metodologiei stabilite de Ministerul Sănătății, în centre universitare acreditate, în funcție de calendarul de examen din fiecare centru universitar. Proba scrisă, obligatorie pentru toate specialitățile, va fi urmată de probe clinice și practice, conform tematicilor fiecărei specializări.
Citeste si Tichete de creșă 2025. Familiile cu mai mulți copii ar putea primi 670 de lei
Candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7,00 la fiecare probă și o medie finală de minimum 7,00 pentru promovare, conform sursei citate.
O situație specială o reprezintă specialitatea Medicină de urgență, pentru care se va susține examen de Rezidențiat doar în două centre universitare – București și Târgu Mureș – și va include un test grilă cu 250 de întrebări, care vor trebui rezolvate în 4 ore. Proba scrisă va fi urmată de probe clinice și practice pe simulatoare de pacient.
Înscrierile s-au desfășurat în perioada 10 – 21 februarie 2025, iar candidații care au fost acceptați vor putea verifica publicarea listelor oficiale pe 21 martie 2025 pe site-ul Ministerului Sănătății.
Guvernul scoate la concurs 5.600 de locuri pentru concursul de rezidențiat 2025, cu 200 de locuri mai mult decât la rezidențiat 2024, la care vor participa absolvenții facultăților de medicină, farmacie și medicină dentară, pentru a se pregăti într-o specializare. Este vorba de locurile scoase la concurs pentru un stagiu de pregătire în spital cu durata între trei și șapte ani.
Conform datelor din nota de fundamentare (NF) a proiectului de HG cu cifra de școlarizare pentru anul școlar / universitar 2025-2026, de la Institutul Național de Statistică (INS), a fost o creștere constantă a numărului de rezidenți în perioada 2017-2021, cu un vârf în 2020-2021: 29.833 de locuri ocupate.
Citeste si A început emiterea cărților de identitate electronice cu CIP. Cum arată noile buletine