- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

România a fost zguduită de cutremur! Unde a fost resimțit seismul

10 Jul, 09:10 • Bumbeneci Diana
Un nou cutremur major a avut loc în România. ICDFP anunță unde a fost resimțit.
România a fost zguduită de cutremur! Unde a fost resimțit seismul

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs miercuri dimineața în județul Buzău, anunță Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Este al doilea cutremur produs în doar 24 de ore.

Un nou cutremur în România

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 8.44 în județul Buzău.

Acesta a avut magnitudinea 3,3 și s-a produs la adâncimea de 140 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe (54 km), Brașov (55 km), Buzău (59 km), Ploiești (69 km), Focșani (71 km), Târgiviște (95 km).

Vezi azi și: Proiect dezbătut în Senat. Se oferă două noi zile libere plătite în 2024

cutremur
cutremur

REGULI DE COMPORTARE RAȚIONALĂ, INDIVIDUALE ȘI DE GRUP (loc de muncă, familie, pe strada) ÎN TIMPUL PRODUCERII SEISMULUI

  • păstrați-vă calmul, NU INTRAȚI ÎN PANICĂ, liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile. Nu vă speriați de zgomotele din jur.
  • preveniți tendințele de a părăsi camera sau locuința, deoarece faza seismică inițială are o durată redusă, astfel încât, tocmai faza puternică a mișcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, conducând la accidente grave, nedorite.
  • Atenție! Scările sunt elemente de construcții foarte sensibile la deplasările diferențiate ale etajelor și, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări, sub efectul oscilației seismice, este extrem de periculoasă. Chiar dacă ieșirea de la etajele inferioare sau dintr-o locuință parter ar fi în principiu posibilă și fezabilă în scurt timp, în special pentru persoane tinere, afară sunt multe alte riscuri: calcane și coșuri de fum, parapete, ornamente, vitraje etc.
  • rămâneți în încăpere sau locuință, departe de ferestre care se pot sparge și vă pot accidenta, protejați-vă sub o grindă, toc de ușa solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilități vă puteți proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi și coate, cu fața în jos, iar cu palmele împreunate vă veți proteja capul, ceafa, iar cu antebrațele pe lateral, capul. Această recomandare implică o cunoaștere prealabilă a acelor elemente de construcție rezistente, prin consultarea unui specialist atestat.
  • dacă este posibil, închideți sursele de foc cât puteți mai repede, iar dacă a luat foc ceva interveniți imediat după ce a trecut șocul puternic.
  • nu fugiți pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul, evitați aglomerația, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideți ușa locuinței spre exterior, pentru a preveni blocarea acesteia în vederea evacuării după terminarea mișcării seismice.
  • nu alergați în stradă.
  • dacă vă aflați în afara unei clădiri, deplasați-vă cât mai departe de clădire, feriți-vă de tencuieli, cărămizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuși în stradă. Nu fugiți pe stradă, deplasați-vă calm spre un loc deschis și sigur.
  • acordați primul ajutor persoanelor rănite.
  • în cazul în care sunteți surprinși de căderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier răsturnate, cautați să vă protejați capul și membrele sau să vă asigurați supraviețuirea; ulterior veți caută să alarmați, prin diferite metode, vecinii cât și echipele de salvare-intervenție de prezența dumneavoastră.

Citește și: Știu elevii din România să se apere în caz de cutremur? Ministerul Educației răspunde solicitărilor DailyBusiness și anunță câte ore educative privind siguranța în situații de risc s-au făcut în școli

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult