- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

România Educată şi economia: Notele la Evaluarea Naţională, corelate cu situaţia materială a familiilor. Elevii din cele mai sărace regiuni au cele mai puţine medii peste 5

03 Jul, 13:34 • Dobran Viorel
Rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională reflectă disparităţile şi inegalităţile socio-economice dintre regiunile de dezvoltare ale României, anunţă un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii.
România Educată şi economia: Notele la Evaluarea Naţională, corelate cu situaţia materială a familiilor. Elevii din cele mai sărace regiuni au cele mai puţine medii peste 5

O analiză realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii România cu privire la rezultatele obţinute anul acesta la Evaluarea Naţională arată că elevii din cele mai sărace regiuni ale României au cea mai mică pondere a mediilor de peste 5 la acest examen, în timp ce în Bucureşti şi Ilfov, zone unde rata sărăciei severe e şi de două ori mai mică decât în alte regiuni, s-au obţinut cele mai puţine medii sub 5. În contextul în care notele obţinute de elevi sunt direct legate de posibilităţile financiare ale familiilor acestora, Salvaţi Copiii solicită autorităţilor „măsuri reale de restabilire a accesului egal la educaţie de calitate pentru copiii vulnerabilizaţi de sărăcie”.

Rezultate Bacalaureat 2023. S-au afișat rezultatele! Lista completă a notelor la Bac, pe județe

„Rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională reflectă disparităţile şi inegalităţile socio-economice dintre regiunile de dezvoltare ale României: astfel, regiunile Nord-Est şi Sud-Muntenia, care se regăsesc constant în aproape toate analizele comparative ale Uniunii Europene ca fiind cele mai sărace zone ale Europei (38,2% – 2022, respectiv 37,1%), au cele mai multe medii sub 5 (27,8%, respectiv 29,5) la Evaluarea Naţională. De asemenea, regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, afectată în egală măsură de sărăcie (44,7%), înregistrează ponderi modeste ale mediilor peste 5, în vreme ce mediile elevilor din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest (sub 5, doar 17,5% şi 22,8%), semnificativ mai bune decât în toate celelalte regiuni, coincid cu un nivel al sărăciei şi deprivării materiale severe chiar de două ori mai scăzut faţă de restul ţării (17,5% şi, respectiv 17,7%). În aceste regiuni, copiii trăiesc în familii cu venituri mai mari şi, în plus, beneficiază de o infrastructură şcolară adecvată şi programe educaţionale mai bine structurate, ceea ce poate contribui la performanţe academice mai bune. Astfel, analizând datele Ministerului Educaţiei privind performanţele elevilor la Evaluarea Naţională, şi suprapunându-le în oglindă cu harta sărăciei şi excluziunii sociale în care regiunile de dezvoltare ale României sunt delimitate statistic, dezvăluie o serie de tendinţe şi corelaţii între sărăcia materială şi performanţele slabe la evaluarea naţională”, arată analiza ale cărei rezultate au fost făcute publice luni de către reprezentanţi Salvaţi Copiii.
Specialiştii organizaţiei constată, pe de altă parte, că, spre deosebire de celelalte, în regiunea Sud-Est, deşi considerată polul sărăciei şi excluziunii sociale (46,9%) şi al deprivării sociale şi materiale severe (41,1%), elevii înregistrează performanţe bune (medii peste 5 de 75,7%, după Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest).

Ministerul Educației: Au fost publicate rezultatele oficiale la Evaluarea Națională 2023. Rata de medii peste 5 este mai mică decât în anii trecuți. Topul școlilor din București

„Pentru a înţelege aceste situaţii atipice, ar trebui să avem în vedere decalajele foarte mari în performanţele elevilor dintre oraşe precum Galaţi, Brăila sau Constanţa şi mediul rural lipsit de resursele economice ale judeţelor respective” explică oficialii organizaţiei.

Aceştia arată că o corelaţie similară se regăseşte şi pentru regiunea Vest care, „deşi neafectată profund de sărăcie şi deprivare materială severă, se află mult sub media naţională la notele peste 5 (72,7% faţă de media naţională de 76,2%), ceea ce subliniază necesitatea urgentă a atenuării clivajelor socio-economice dintre mediul urban şi cel rural şi a creşterii investiţiilor în infrastructura şcolară şi pregătirea cadrelor didactice din comunele şi satele acestor judeţe”.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2023: 4 din 10 copii de la sat au luat medii sub 5

Analiza arată de asemenea că 4 din 10 copii (39,56%) absolvenţi ai şcolilor generale din comunele şi satele din România, au înregistrat medii sub 5, în timp ce 21,5% dintre elevii din mediul urban au atins performanţa de a obţine note mai mari de 9. În ceea ce priveşte nota 10, copiii din oraşe au fost de 14 ori mai mulţi decât cei care trăiesc în mediul rural.
„Suprapunerea hărţilor sărăciei şi deprivării materiale cu harta performanţelor educaţionale evidenţiază sărăcia educaţională şi nevoia de intervenţie în aceste regiuni pentru a asigura accesul egal la o educaţie de calitate pentru toţi copiii. Analizele Salvaţi Copiii privind costurile «ascunse» ale educaţiei gratuite, realizate în anii trecuţi, au arătat că părinţii din mediul urban cheltuie cu 30-40% mai mult pentru pregătirea suplimentară, prin meditaţii sau program şcolar prelungit, a copiilor lor  şi, de asemenea, faptul că meditaţiile reprezintă o importantă categorie de cost, de aproximativ 2.500 lei anual în 2021, sumă pe care foarte puţin părinţi din mediul rural şi-o permit. Înţelegerea şi conştientizarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi autorităţile locale, a legăturii dintre sărăcia materială şi performanţele educaţionale slabe ale elevilor ar trebui să conducă la dezvoltarea de politici şi programe specifice, care să îmbunătăţească accesul la educaţie şi să ofere sprijin suplimentar pentru elevii din regiunile şi comunităţile sărace”, transmite Salvaţi Copiii.

Au apărut rezultatele la Evaluarea Națională 2023. Doi din zece elevi au obținut medii sub 5

În acest context organizaţia subliniază nevoia modernizării infrastructurii şcolare şi resurse suplimentare pentru şcoli, în vederea extinderii programelor ”Şcoală după şcoală” şi ”O masă sănătoasă”, precizând că sunt necesare, totodată, refacerea sistemului de educaţie timpurie în mediul rural, întărirea serviciilor sociale cu numărul prevăzut de lege de asistenţi sociali profesionişti pentru identificarea familiilor aflate în dificultate şi a copiilor în situaţie de abuz şi neglijare; crearea de programe de consiliere pentru elevi şi mentorat pentru cadrele didactice; măsuri de stimulare a cadrelor didactice performante pentru menţinerea lor în comunităţile dezavantajate; colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale ale căror bune practici în comunităţile rurale şi zonele afectate de sărăcie pot constitui programe de interes naţional, precum şi investiţii, infrastructură de transport, sprijinirea actorilor economici locali etc.).
Evaluarea Națională
Evaluarea Națională
Salvaţi Copiii arată că minorii români sunt cei mai afectaţi dintre copiii europeni de riscul de sărăcie şi excluziune socială şi de deprivarea materială severă, statisticile arătând că în 2021, peste 1,5 milioane de copii din România, reprezentând 41,5% din numărul total al copiilor, creşteau în risc de sărăcie sau excluziune socială.
„Riscul de sărăcie sau de excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în oraşele mari, 30,7% în urbanul mic şi suburbii şi 50,1% în zonele rurale. De reţinut că deprivarea materială şi socială severă afectează în primul rând copii. În 2022, aproape una din 6 familii din România nu şi-a putut permite să îşi încălzească locuinţa în mod corespunzător (15,2%) şi aproape una din patru nu şi-a putut permite o masă hrănitoare (22,1%), cu situaţia cea mai dramatică în cazul familiilor cu trei sau mai mulţi copii (peste 25%)”, precizează sursa citată.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2023: 41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional

În 2020, 275.000 de copii români cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani nu erau înscriși în nicio formă de învățământ (primar, gimnazial, liceal sau profesional) , nivel similar cu cel din anii trecuți, în vreme ce 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial și liceal abandonează anual școala. Rezultatele programului complex de reinserție educațională dezvoltat de Salvați Copiii România constituie o bună practică pentru limitarea fenomenului de abandon școlar: aproximativ 85% dintre copiii și tinerii din comunități vulnerabile integrați în programe de tip A Doua Șansă au continuat studiile, iar 75% dintre elevii care au participat la programe de tip Școală după Școală au înregistrat progrese școlare semnificative.În România, în același an, 1.582.000 de copii din România (36,3%) se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială.

În rândul familiilor, deprivarea materială în sfera alimentară (inabilitatea de a-și permite, măcar o dată la două zile, o masă cu carne, pește sau proteină echivalentă) a evouluat absolut dramatic, mai ales în cazul familiilor cu mulți copii: a crescut de la 9,1% la 11,9% în cazul familiilor formate din doi adulți și doi copiii, a crescut de la 17% la 28% la familiile cu trei sau mai mulți copii și de la 18,9% la 30% în cazul familiilor monoparentale.

Din cauza sărăciei, mulţi copii nici nu ajung la Evaluarea Naţională

Acest lucru se reflectă și în asigurarea accesului la servicii medicale – 23% dintre părinți se aflau în 2020 în incapacitatea de a procura medicamente pentru copiii lor, în vreme ce 15% spuneau că nu au acces la servicii medicale pentru copiii.

În ceea ce privește calitatea educației, testele PISA din 2018 arată că: 41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional, 46,6% au dificultăți uriașe în realizarea de calcule matematice simple, iar 43,9% nu au cunoștințele generale elementare despre societate, oameni și univers.

Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susținute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe plan educațional, dar și social. În vederea promovării drepturilor copiilor și încercând să asigure accesul egal la educație pentru copiii din grupuri vulnerabile, Salvați Copiii România a dezvoltat programe educaționale încă din 1998.

Prin activitățile derulate în cadrul centrelor educaționale, Salvați Copiii contribuie la reducerea și prevenirea abandonului școlar prin oferirea de servicii complementare, educaționale, sociale, de consiliere juridică și psihologică, copiilor din grupuri vulnerabile și familiilor acestora.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi transport inclus
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi ...
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi