- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

România primește subvenții de peste 230 de milioane de euro pentru pescuit maritim și acvacultură până în 2027

05 Dec, 15:37 • Cornel Ghimeșan
Comisia Europeană a anunțat că România va primi o subvenție de aproximativ 232 milioane de euro pentru a susține sectorul pescuitului, afaceriilor maritime și pentru acvacultură. Acești bani vor intra în țară până în 2027.
România primește subvenții de peste 230 de milioane de euro pentru pescuit maritim și acvacultură până în 2027

Comisia Europeană a anunţat, joi, 30 noiembrie, printr-un comunicat că a adoptat un program care va aduce României un buget de 232 milioane de euro pe parcusul următorilor şase ani, din care contribuţia Uniunii Europene (UE) va fi de 162,4 milioane de euro. Banii sunt alocați pentru programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) destinat implementării politicii comune în domeniul pescuitului.

Alte articole: Recomandările lui Raed Arafat în cazul unei pene masive de curent în România. Perspectiva blackout-ului a creat isterie în rândul românilor: generatoarele s-au vândut ca pâinea caldă

”Sunt încântat să anunţ adoptarea programului EMFAF pentru România, care va sprijini investiţiile durabile în acvacultură şi pescuit, accelerând tranziţia ecologică şi digitală a sectorului în România. Programul va contribui, de asemenea, la priorităţile de politică ale UE în Marea Neagră, prezentate în strategiile ”European Green Deal”, ”Farm to Fork” şi ”Biodiversity”, prin sprijinirea protecţiei şi refacerii biodiversităţii şi ecosistemelor acvatice şi prin sprijinirea tranziţiei energetice a economiei româneşti”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.

47% din acastă sumă este investită în acvacultură

Potrivit executivului comunitar, 24 % din contribuţia UE va fi dedicată pescuitului sustenabil, 47 % va fi investită în acvacultura sustenabilă şi în procesare şi comercializare, iar 23 % va fi dedicată economiei albastre sustenabile în regiunile de coastă, insulare şi interne, toate acestea contribuind la obiectivele de mediu şi climatice ale UE.

România primește subvenții de peste 230 de milioane de euro pentru pescuit maritim și acvacultură până în 2027
România primește subvenții de peste 230 de milioane de euro pentru pescuit maritim și acvacultură până în 2027

Potrivit Comisiei Europene, concret, programul va sprijini, printre altele: investiţiile pentru respectarea obligaţiei de debarcare şi modernizarea infrastructurii de pescuit; politicile de conservare a pescuitului; eficienţa energetică şi decarbonizarea în sectorul pescuitului şi al acvaculturii; încetarea temporară a activităţii legată de obiectivele politicii de conservare şi de criza de sănătate publică; sprijinul pentru pescuitul costier la scară mică; investiţiile în proiecte de acvacultură durabilă; sprijinul pentru noile organizaţii de producători; compensaţiile pentru serviciile de mediu; controlul pescuitului şi colectarea de date pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului; inovarea; dezvoltarea durabilă a zonelor de coastă şi a zonelor interioare în contextul economiei albastre prin intermediul grupurilor de acţiune locală.

Citește și: Câți bani câștigă un șofer de camion în Austria, după ce salariile în acest domeniu au crescut considerabil la începutul anului 2022

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult