Românii care au început să facă renovăriu și vor să facă modificări în apartament, um ar fi spargerea unui perete sau desființarea unei anexe, trebuie să consulte legea, pentru a știi ce este permis sau nu, potrivit dcnews.ro.
Reducerea riscului seismic al clădirilor constituie o acțiune complexă, în contextul atenuării efectelor unui posibil dezastru provocat de cutremure. Printre măsurile de precauție care pot fi luate din timp este evitarea modificărilor la nivelul structurii de rezistență atunci când au loc renovări sau reorganizări într-un apartament.
Foarte mulți proprietaru aleg să dărâme sau să construiască pereți în apartament fără să ceară sfatul unui specialist. Aceștia riscă foarte mult deoarece peretele sau pereții modificați pot fi structurali, modificarea adusă apartamentului putând afecta structura de rezistență a întregului imobil.
Acest lucru poate duce la amenzi, dacă inspectorii primesc o sesizare du partea vecinilor. Pe lângă asta, dacă se încearcă vinderea unui apartament recompartimentat fără aviz, nu i se va putea face cadastru.
Prin lucrări de construcții se înțeleg, printre altele, lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora.
Proprietarii şi, după caz, administratorii spaţiilor publice cu altă destinaţie decât cea de locuință, situate la parterul şi, după caz, la subsolul şi/sau la alte niveluri ale clădirilor cu destinaţia de locuinţă multietajate, cu peste P+3 etaje inclusiv, construite înainte de anul 1978, amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g) este mai mare sau egală cu 0,20g, au obligaţia să acţioneze proporţional, în solidar cu proprietarii locuinţelor şi cu asociaţia de proprietari, pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistenţă a întregii clădiri, în termen de 2 ani de la data primirii notificăriiprevăzute la art. 9 alin. (3) lit. g).
Art. 5. – Pentru clădirile expertizate tehnic şi încadrate în clasa de risc seismic RsI prin raport de expertiză tehnică, indiferent de forma de proprietate, destinaţie, categorie şi clasă de importanţă, proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice, asociaţiile de proprietari, persoanele juridice care au în administrare clădiri, precum şi conducătorii instituţiilor publice şi deţinătorii cu orice titlu de clădiri de interes şi utilitate publică vor proceda, în realizarea obligaţiilor care le revin conform legii civile şi calităţii în construcţii, pentru punerea în aplicare a soluției de intervenție prevăzute la art. 7 alin. (2), astfel:
a) realizarea proiectării lucrărilor de intervenţii de către persoane fizice sau juridice autorizate şi verificarea proiectelor de către verificatori
tehnici atestaţi, în termen de 2 ani de la data primirii notificării încadrării în clasa de risc seismic RsI a clădirii expertizate;
b) începerea execuţiei lucrărilor de intervenţii de către persoane juridice care au responsabili tehnici cu execuţia autorizați, în termen de 2 ani de la data recepției proiectului tehnic de execuție a lucrărilor de intervenţii în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a clădirii existente la minimul acceptat conform P100-3 în vigoare la data recepției proiectului tehnic.
Citește și: Apartamentele din România sunt mai scumpe cu 50%! Prețurile au explodat în ultimii 8 ani
Ce modificări pot fi executate în apartament fără autorizație de construcție