Romanian
 - 
ro
Știri interne

Românii își pot face cărți de identitate pe loc, în acest weekend. Programul la buletine a fost prelungit datorită alegerilor parlamentare

30 Nov, 10:04 • Bumbeneci Diana
Program de lucru cu publicul pentru eliberarea cărților de identitate, sâmbătă și duminică. Sediile de eliberare a buletinelor sunt deschise în contextul alegerilor parlamentare.
Românii își pot face cărți de identitate pe loc, în acest weekend. Programul la buletine a fost prelungit datorită alegerilor parlamentare

Românii pot face buletine și în acest weekend. Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor a Municipiului Bucureşti anunţă programul de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de identitate necesare votului, activitatea urmând a se desfăşura şi în zilele de sâmbătă şi duminică, prin prisma alegerilor parlamentare. 

Programul la buletine a fost prelungit datorită alegerilor parlamentare

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, a anunțat că organizează „activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor 1 – 6 şi asigură condiţiile optime necesare desfăşurării procesului electoral, venind în sprijinul cetăţenilor municipiului Bucureşti de a-şi exercita dreptul la vot, prin eliberarea unor acte de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării celor deţinute anterior, conform următorului program de lucru cu publicul”:

  • între orele 8:00 – 16:00: în datele de 30 noiembrie şi 7 decembrie (sâmbătă)
  • între orele 7:00 – 21:00: în datele de 1 decembrie şi 8 decembrie (duminică)

Cartea de identitate este eliberată persoanei pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care,  conform legislației din România, se face dovada numelui de familie şi a prenumelui, datei de naştere, statutului civil, cetăţeniei române şi a adresei de domiciliu sau adresei de reşedinţă, după caz, se arată într-un comunicat.

buletine
buletine

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:

  • Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1 – online pe site-ul Ghişeul.ro/ transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghişeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate), fizic la Bănci, Oficii Poştale în contul: RO05TREZ70121330208XXXXX CUI: 12293095 sau la:

– Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, Bucureşti);
– Centre Impozite şi Taxe Locale Sector 1;
– Primăria Sectorului 1 Bucureşti (Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1, Bucureşti).

  •  Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 2 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2; prin SMS, apelând numărul scurt 7530, cu textul (S2CI7 pentru CI şi S2CI1 pentru CIP) urmat de CNP;
  • Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor Sector 3 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;
  •  Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 4 şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, precum şi on-line, pe site-ul propriu (www.deps4.ro);
  •  Direcţia Evidenţa Persoanelor Sector 5 – la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi prin SMS, apelând numărul scurt 7530.
  •  Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 – online (ghişeu.ro; eSector6; transfer bancar), fizic (la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor; terminale SelfPey; Westaco; Poşta Română).

Dacă apare cazul în care solicitantul nu poate prezenta toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP). În această situație se vor depune şi 2 fotografii şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult