- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Românii mai au de așteptat ca Autostrada Transilvania să fie gata. Curtea de Apel București amână decizia pentru contractul lotului Suplacu de Barcău-Chiribiș

14 Feb, 18:02 • Fundeanu Madalina
Curtea de Apel București a amânat decizia la contestația Nurol pentru contractul semnat cu Erbașu pe lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș de pe Autostrada Transilvania. Noul termen este 13 martie 2024.
Românii mai au de așteptat ca Autostrada Transilvania să fie gata. Curtea de Apel București amână decizia pentru contractul lotului Suplacu de Barcău-Chiribiș

Curtea de Apel București a amânat cu o lună, până la data de 13 martie 2024, decizia la contestația constructorului Nurol (Turcia) pentru Suplacu de Barcău-Chiribiș de pe Autostrada Transilvania (A 3), contractul fiind semnat încă din noiembrie 2023 cu firma Construcții Erbașu, scrie Economedia.

Curtea de Apel București a amânat decizia la contestația Nurol pentru contractul semnat cu Erbașu pe lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș de pe Autostrada Transilvania

Contestația Nurol a fost depusă încă de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, dar Curtea de Apel București a stabilit abia în ianuarie termenul de judecată pentru miercuri, 14 februarie 2024.

„Ora estimata: 9:00/Complet: 10-Completul 1 Recurs Achiziţii Publice

Tip solutie: Amână cauza

Solutia pe scurt: Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare. Document: Încheiere de şedinţă 14.02.2024″, se arată în decizia CAB.

Curtea de Apel București a „întors” în urmă cu doar câteva zile un contract deja semnat cu PESA (Polonia) pentru 20 de trenuri de lung parcurs după o contestație Alstom. Erbașu ar urma să înceapă proiectarea lotului de 26 km. din 15 martie, conform ordinului pe care l-a dat CNAIR. Nurol a finalizat în 2023, cu o întârziere de câteva luni lotul de 14 km. dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău și va semna contractul pentru primul lot al Autostrăzii Unirii (A 8) Târgu Mureș-Miercurea Nirajului.

Citește și: Drumul expres nou care va fi construit în România. CNAIR anunță câștigătorul licitației

Autostrada Transilvania
Autostrada Transilvania

Compania de Drumuri a emis ordinul pentru începerea etapei de proiectare a lotului Suplacu de Barcău -Chiribiș pe Autostrada Transilvania cu data de 15 martie 2024, lotul de 26 de kilometri din județul Bihor fiind primul contract pentru o autostradă atribuit constructorului Erbașu. Contractul pentru proiectarea lotului Suplacu de Barcău-Chiribiș a fost semnat cu Erbașu pe 24 noiembrie 2023 pentru o ofertă de 884 milioane lei și o durată de 24 de luni, 6 pentru proiectare și 18 luni pentru lucrări. De la Chiribiș la Biharia, pe următorul lot CNAIR ar putea semna contractul cu Precon, dar atribuirea este îngreunată de procesele pe rol cu Trameco după cum Economedia a explicat aici.

Dacă Erbașu respectă termenele, iar CNAIR avizează documentația tehnică, atunci organizarea de șantier poate începe în septembrie-octombrie:

„Pe data de 15 martie vor începe lucrările pentru proiectarea și execuția Secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș, pe Autostrada Transilvania! Pentru finalizarea construcției celor 26,35 km Antreprenorul român (Construcții Erbașu SA) are la dispoziție 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări).

Contractul în valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA (finanțat prin PT ), a fost semnat în luna noiembrie a anului trecut. Pe traseul secțiunii de autostradă Suplacu de Barcău -Chiribiș se vor construi inclusiv 8 poduri, 8 pasaje și 3 viaducte.”, a transmis pe data de 12 ianuarie, șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Vezi și: Autostrada Transilvania: CNAIR a aprobat parteneriatul cu Consiliul Județean Sălaj pentru nodul rutier Românași, legătura A3- DN 1 F și pentru Drumul Expres Jibou-Românași

Urmărește Daily Business pe Google News