În noua lege a salarizării, bugetarii vor avea salarii fixe, un venit căruia i se adaugă sporuri și o parte variabilă, în funcție de performanță. Noua formulă a fost explicată la Antena 3, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Salariul unui bugetar ar putea astfel să oscileze de la o lună la alta în funcție de cât de performant ește la locul de muncă.
Vezi azi și: BNS: se interzice cumulul pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani
„Salariul la stat va fi compus dintr-o parte variabilă și una fixă. Și partea asta variabilă, care va fi compusă la rândul său din sporuri, ar putea să fie mai mică, mai mare în funcție de cât de performant ești la locul de muncă în luna respectivă.
La fiecare venit al unui angajat din sistemul public vom avea salariu brut de încadrare, vom avea sporurile pe care le obține datorită locului unde își desfășoară munca (ca și acum), fiindcă acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă. Adică dacă avem un medic, urgentist sau ATI, sporul provine de la faptul că acelea sunt condițiile de muncă pe care le are.
Ei bine, sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite și vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criterii le vor primi.
Aceste criterii vor fi stabilite prin lege la nivel general și apoi de fiecare ordonator de credit.”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, joi, în exclusivitate la Antena 3 CNN.
Citește în acest context și: Marcel Ciolacu dă vestea cea mare despre Autostrada Moldovei A7. „Până la sfârșitul anului vom deschide circulației”