Romanian
 - 
ro
Știri interne

Salariile jurnaliștilor din Agerpres ar putea fi reduse cu 50%. Totul se va întâmpla de la 1 iulie. Angajații anunță că intră în greva foamei

29 Jun, 20:35 • Lupu Alexandra
Jurnaliștii din Agerpres se pregătesc de greva foamei. Salariile vor scădea cu 50% de la 1 iulie, în urma unor interpretări a Legii Salarizării.
Salariile jurnaliștilor din Agerpres ar putea fi reduse cu 50%. Totul se va întâmpla de la 1 iulie. Angajații anunță că intră în greva foamei

Din cauza unor interpretări controversate ale Legii Salarizării, mai mulți angajați ai agenției naționale de presă Agerpres vor avea salariul scăzut cu 50%, relatează economica.net. Reporterii, redactorii, fotoreporterii, corespondenții speciali și videojurnaliștii anunță că intră în greva foamei.

Scăderi salariale masive la Agerpres

Federația FAIR-MediaSind susține eforturile membrului afiliat – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind pentru rezolvarea de către Guvernul României a situației extrem de grave în care se află angajații din cea mai mare agenție de presă a statului român. De la 1 iulie, din cauza unor interpretări controversate ale Legii Salarizării, salariații din Agerpres vor avea veniturile reduse cu până la 50%.

Te-ar putea interesa și: Cine sunt românii pentru care nu se interzice cumulul pensie-salariu. Nicolae Ciucă și Mugur Isărescu sunt pe lista „specialilor”

„Federația FAIR-MediaSind, organizație reprezentativă din Cultură și Mass-Media, susține eforturile membrului afiliat – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind privind rezolvarea de către Guvernul României a situației extrem de grave în care se află personalul de specialitate din cea mai mare agenție de presă a statului român, cu o vechime de  134 de ani de activitate neîntreruptă, Agenția Națională de Presă AGERPRES”, se arată într-un comunicat de presă, transmis de federația sindicală.

Totul a pornit de la interpretarea controversată a inspectorilor Curții de Conturi ale prevederilor Legii salarizării Unitare, în ceea ce privește încadrarea personalului de specialitate în diferite anexe salariale, de la 1 iulie. Mai exact, reporterii, redactorii, fotoreporterii, corespondenții speciali și videojurnaliștii din AGERPRES riscă să primească salarii mai mici cu până la 50%.

„Reducerile salariale sunt și mai dramatice în condițiile în care veniturile angajaților AGERPRES sunt cele mai mici din mass-media și se suprapun pe o inflație galopantă și pe creșteri ale prețurilor la alimente, energie, combustibili, utilități etc”, se arată în comunicat.

Agerpres
Agerpres

Măsura urmează să se aplice jurnaliștilor, nu și membrilor Consiliului Director, angajaților din compartimentele Resurse Umane, Financiar, Juridic, Marketing, Tehnic-Administrativ, Imprimare. Acest lucru va genera discriminări evidente între salariații Agerpres, tocmai pentru că, în aceste condiții, angajații structurilor protejate vor avea un salariu mai mare decât cel al unui redactor de teren.

„Mai mult, precizăm că soluția propusă de MediaSind AGERPRES nu implică fonduri financiare suplimentare. Soluția propusă este ca salarizarea să se facă la fel ca în cazul Societății Române de Televiziune și a Societății Române de Radiodifuziune, în baza negocierii Contractului Colectiv de Muncă, în limita bugetului alocat.

Zilele trecute, constatând lipsa unui răspuns din partea Guvernului, SRJ MediaSind a cerut implicarea ministrului Muncii, Marius Constantin Budăi, în urgentarea adoptării OUG, având în vedere că se apropie data scadenței.

În consecință, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, sprijinită de organizațiile la care este afiliată cu drepturi depline – Confederația CNSLR-Frăția, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Actorilor și UNI Global Union –  cere Guvernului României să intervină de urgență, având în vedere faptul că mai mulți colegi corespondenți și de la sediul central și-au anunțat  intenția de a intra în greva foamei în fața Palatului Victoria și Palatului Cotroceni”, arată comunicatul sindicatului jurnaliștilor.

Citește și despre: Mai mulți bani pentru angajații din Sănătate. Sindicaliștii Sanitas au făcut înțelegerea momentului cu Guvernul. De când se acordă mărirea de salariu

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Vin bani de la stat! O nouă schemă de sprijin începe din mai. Cine sunt beneficiarii
Vin bani de la stat! O nouă schemă de sprijin începe din mai. Cine sunt beneficiarii
O nouă bancă digitală apare în Europa. Schimbare majoră, fără sucursale fizice
O nouă bancă digitală apare în Europa. Schimbare majoră, fără sucursale fizice
Ursula von der Leyen, despre tarifele impuse de Donald Trump: „Nu vrem neapărat să ne răzbunăm, dar avem un plan solid”
Ursula von der Leyen, despre tarifele impuse de Donald Trump: „Nu vrem neapărat să ne răzbunăm, ...
Polonia semnează cu SUA un contract în valoare de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării antiaeriene
Polonia semnează cu SUA un contract în valoare de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării antiaeriene
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și ...
Liniștea de dinaintea furtunii? Prima noapte fără drone rusești în Ucraina după armistițiul energetic!
Liniștea de dinaintea furtunii? Prima noapte fără drone rusești în Ucraina după armistițiul energetic!
Cele mai norocoase zodii ale lunii aprilie. Cine sunt nativii care încep luna cu dreptul
Cele mai norocoase zodii ale lunii aprilie. Cine sunt nativii care încep luna cu dreptul
​Cutremur devastator în Myanmar: Peste 2.700 de morți și bilanțul continuă să crească​
​Cutremur devastator în Myanmar: Peste 2.700 de morți și bilanțul continuă să crească​
Cele mai ciudate farse de 1 aprilie. Cum sărbătoresc țările din Europa „Ziua Păcălelilor”
Cele mai ciudate farse de 1 aprilie. Cum sărbătoresc țările din Europa „Ziua Păcălelilor”
Imagini dramatice. Furtună puternică în Grecia! Indundațiile au lovit mai multe insule populare. VIDEO
Imagini dramatice. Furtună puternică în Grecia! Indundațiile au lovit mai multe insule populare. ...
Mâncărică de praz, vedeta primăverii! Rețetă de post savuroasă, simplă și sănătoasă
Mâncărică de praz, vedeta primăverii! Rețetă de post savuroasă, simplă și sănătoasă
Verificați cardurile! Au intrat banii de la stat, cine beneficiază de vouchere pentru energie
Verificați cardurile! Au intrat banii de la stat, cine beneficiază de vouchere pentru energie
Daria Kasatkina, numărul 12 mondial, a rupt tăcerea după ce a ales să apere alt drapel: „Trebuie să mă obișnuiesc cu asta”
Daria Kasatkina, numărul 12 mondial, a rupt tăcerea după ce a ales să apere alt drapel: „Trebuie ...
Zodia care va fi pusă la grea încercare la mijlocul lunii aprilie! Lacrimile amare și suferința profundă îi marchează destinul
Zodia care va fi pusă la grea încercare la mijlocul lunii aprilie! Lacrimile amare și suferința profundă ...
O fetiță și tatăl ei, morți într-un accident în Serbia, la granița cu România. Ambulanța românească, blocată zeci de minute în vamă
O fetiță și tatăl ei, morți într-un accident în Serbia, la granița cu România. Ambulanța românească, ...
Victor Micula, bun de plată către Adriana Bahmuţeanu. De ce l-a obligat instanţa să achite 10.000 de lei
Victor Micula, bun de plată către Adriana Bahmuţeanu. De ce l-a obligat instanţa să achite 10.000 ...
Lanţul de magazine cu preţuri avantajoase se extinde. Retailerul deschide trei noi magazine în mari oraşe din România
Lanţul de magazine cu preţuri avantajoase se extinde. Retailerul deschide trei noi magazine în mari ...
Cu toate că plafonarea la energie s-a prelungit, facturile vor crește și cu 25%. Cât vor trebui să scoată românii din buzunar
Cu toate că plafonarea la energie s-a prelungit, facturile vor crește și cu 25%. Cât vor trebui să ...