- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Schimbări la programul Noua Casă 2025. Bugetul a fost tăiat la jumătate față de 2024

04 Feb, 21:00 • Cornel Ghimeșan
Programul "Noua Casă" a fost relansat în 2025, însă bugetul a fost tăiat la jumătate în acest an. Statul a alocat doar 500 de milioane de lei, în timp ce în 2024 bugetul a fost de un miliard.
Schimbări la programul Noua Casă 2025. Bugetul a fost tăiat la jumătate față de 2024

Potrivit Fondului de Garantare, banii ar fi suficienți, însă bugetul ar fi fost influențat de faptul că în 2024 românii nu s-au înghesuit să ia credite prin acest program.

„Noua Casă” ar putea începe în câteva săptămâni, iar condiţiile rămân neschimbate. Statul garantează până la 60% din valoarea creditului persoanelor care nu au deținut nici o locuință până la momentul solicitării sau celor care dețin o locuință mai mică decât 50 mp.

Cu ce vine nou programul Noua Casă în 2025

„Cel mai de succes program guvernamental de susținere a creditării pentru achiziția de locuințe trebuie să continue. Programul Noua Casă va fi îmbunătățit și adaptat la noile condiții din piață, în așa fel încât să rămână în continuare foarte atractiv pentru populație”, a declarat Ionuț Stavre, director general adjunct al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

Citește și Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, despre evoluția cursului valutar în 2025: „O să fie stabil. Este foarte aproape de 5 lei. BNR oferă un sprijin real economiei românești”

Avansul minim obligatoriu este de 5% pentru locuințele sub 70.000 de euro, iar statul oferă garanția dacă un client nu își achită ratele. Banca poate solicita statului plata garanției în cazul în care întârizerea e mai mare de 90 de zile.

Marele dezavantaj al programului este că beneficiarii nu pot opta pentru o dobândă fixă. Dacă ceri o refinanțarea creditului, vei fi exclus automat din Programul Noua Casă.

Citește și Ce oferte a pregătit Dedeman pentru clienți în luna februarie 2025. Produsele care se vând rapid

Programul Noua Casă a fost lansat în 2020 și a e considerat a fi unul dintre cele mai performante instrumente guvernamentale de sprijin pentru achiziția de locuințe. În cei cinci ani de funcționare, acesta a generat următoarele rezultate:

  • 36,6% dintre credite au fost acordate în regiunea București-Ilfov;
  • Zona cu cel mai mic număr de credite acordate este Sud-Vest Oltenia, cu doar 4,9%;
  • Peste 29.000 de persoane și-au achiziționat o locuință prin acest program;
  • Valoarea totală a creditelor ipotecare garantate de FNGCIMM depășește 7,5 miliarde de lei;
  • Rata creditelor neperformante este de doar 0,08%, ceea ce subliniază stabilitatea și sustenabilitatea mecanismului.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult