- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Se reabilitează cea mai cunoscută gară din România. Investiția se ridică la 8,74 milioane de lei

26 Apr, 11:51 • Bumbeneci Diana
Cea mai cunoscută gară din România va fi reabilitată. Investiția mamut ajunge la aproape 9 milioane de lei.
Se reabilitează cea mai cunoscută gară din România. Investiția se ridică la 8,74 milioane de lei

Gara Curtea de Argeș va fi reabilitată. Constantin Panturescu, primarul municipiului Curtea de Argeș, a semnat Autorizația de Construire pentru reabilitarea Gării Regale, iar lucrările propriu zise pot începe, proiectul tehnic fiind deja gata, se arată într-o postare pe pagina de facebook a PSD Argeș.

Gara Curtea de Argeș intră în reabilitare

“Gara din orașul nostru, monument istoric, este o adevărată bijuterie arhitectonică și avea mare nevoie de reparații. Am făcut, de-a lungul anilor, și noi, ca Primărie, numeroase demersuri pentru a fi reabilitată, dar gara este a SNCFR, nu este a noastră. Important este că acum lucrările pot începe. La finalul reabilitării Gara va arăta exact ca atunci când a fost construită, iar turiștii vor avea încă un obiectiv important de vizitat la Curtea de Argeș”, a declarat Constantin Panțurescu, primar al municipiului Curtea de Argeș.

Valoarea totală a lucrărilor (proiectare și execuție) de la Gara Regală din Curtea de Argeș se ridică la 8,74 milioane de lei fără TVA. Investiția are termen de finalizare data de 30 aprilie 2026.

Citește și: Pensii mai 2024. CNPP anunță când intră pensiile pentru Paște având în vedere minivacanța

gara
gara

”Gara Regală din Curtea de Argeș este unul dintre cele mai importante monumente istorice și arhitectonice din județul nostru. Orașul Regal merită o Gară Regală pe măsură! Această investiție înseamnă mai mult decât modernizarea infrastructurii feroviare din județul Argeș. Înseamnă grijă și respect față de valorile și simbolurile care ne definesc!”, a declarat și Ion Mînzînă, șeful pesedițtilor argeșeni.

Contractul de execuție a fost semnat de CFR și Asocierea S.C. EURAS S.R.L. – S.C. ARHING S.R.L. (România) încă de acum un an.

Gara din Curtea de Argeș – denumit Oraș Regal pentru că găzduiește rămășițele foștilor monarhi ai României, – a fost dată în folosință în 1898, atunci când a fost dată în folosință și linia de cale ferată Pitești-Curtea de Argeș. Gara a fost concepută de un arhitect italian – care a primit o comandă de la statul român pentru realizarea a două gări identice, iar gara “geamănă” este în orașul Comănești – lucrările fiind făcute sub coordonarea inginerului român Elie Radu.

Citește și: Românii vor beneficia de 3 tipuri de vouchere. Anunțul Ministerului Muncii

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult