Seceta din România i-a îngrijorat pe fermierii români și i-a făcut, astfel să cultive plante mai rezistente, comparativ cu culturile de porumb, a informat antena 3 CNN.
Tot mai mulți agricultori s-au săturat să piardă culturi de la an la an, așadar, s-au gândit să înlocuiască culturile de porumb cu hectare de sorg. Mai exact, în județul Buzău, vor fi însămânțate deja, din această primăvară peste 1.000 de hectare de sorg.
Vezi și: Seceta deja lovește România! Fermierii se tem că pierd culturile
Sorg-ul este o plantă cultivată pe suprafețe întinse în Africa, iar costurile de înființare a culturii sunt destul de mici. Promițătoare sunt și producțiile, care pot ajunge ușor la 7 tone pentru fiecare hectar cultivat, chiar și în condiții de secetă.
Cine se ocupă de cultivare a trebuit să învețe din mers această modalitate de însămânțare, dar și de întreținere a culturii, iar tot mai mulți cultivatori au mers pe această soluție pentru a fi siguri că nu dau greș la toamnă.
Sorg-ul a mai fost cultivat în România în urmă cu mulți ani, însă a fost scoasă din cultură. Agricultorii care mizează pe sorg trebuie să știe că această plantă nu se poate cultiva pe orice teren. Solul în care va fi plantat sorg-ul trebuie pregătit cu mare atenție.
Din sorg se poate obține făina fără gluten și este folosită adesea în panificație și patiserie. De asemenea, aceste preparate din făina de sorg se pot consuma fără probleme de persoanele care au intoleranță la gluten. În special, tulpina plantelor de sorg se pot folosi ca furaje pentru animale.
Alte articole: APIA pregătește noi subvenții pentru fermieri! Leafa primită de agricultori și data până când pot depune cererile pentru subvenții