- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ședință istorică! Guvernul Ciolacu aprobă mai multe ordonanțe de urgență care au dat românii peste cap

11 Jul, 08:08 • Bumbeneci Diana
Ședință de mare importanță în Guvernul Ciolacu. Se aprobă o serie de ordonanțe de interes major pentru milioane de români.
Ședință istorică! Guvernul Ciolacu aprobă mai multe ordonanțe de urgență care au dat românii peste cap

Guvernul

ia decizii majore azi! Executivul are în plan să aprobe, în şedinţa de joi modificările la controversata OUG 84 privind testarea anti-drog a șoferilor. Cea mai importantă modificare vizează termenul de 72 de ore în care IML trebuie să trimită rezultatul analizelor, în caz contrar șoferul urmând a-și primi înapoi permisul de conducere, iar situația să se rezolve ulterior primirii rezultatelor.

Ședință de mare importanță în Guvernul Ciolacu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis, încă de pe 10 iulie, pe acest subiect, că Executivul va modifica ordonanţa referitoare la testele antidrog, astfel încât IML să fie obligat să dea un răspuns în maxim 72 de ore în cazul şoferilor al căror permis de conducere a fost confiscat sub acuzaţia de consum de droguri, urmând ca în cazul în care autorităţile nu se încadrează în acest termen, permisul să fie restituit conducătorului auto şi aplicarea legii, acolo unde este cazul, să se facă după rezultatul final al analizelor.

În nota de fundamentare a proiectului, afişat pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne, se reliefează că prin proiectul de act normativ, în scopul reducerii timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se stabileşte „un termen de maximum 72 de ore pentru realizarea analizelor toxicologice în vederea constatării prezenţei sau absenţei substanţelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge şi comunicarea acestora de către instituţiile de medicină legală către structurile Poliţiei Române”.

„Se are în vedere calcularea termenului de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice. Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive.

În vederea monitorizării demersurilor întreprinse pentru realizarea scopului menţionat mai sus, se stabileşte ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne să prezinte, lunar, Guvernului o analiză comună cu privire la capacitatea de respectare a termenului de maximum 72 de ore şi la măsurile adoptate în acest sens”, se mai arată în document.

Se precizează că, în mod corelativ, prin proiect se propune ca „permisul de conducere retras potrivit articolului 38 alineat (5) din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, să fie restituit în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin”.

Se adoptă strategia privind inteligența artificială

„Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale (SN-IA) are obiectivul de contribui la strategia României privind adoptarea tehnologiilor digitale în economie şi societate în condiţii de respectare a drepturilor omului şi de promovare a excelenţei şi încrederii în IA.

SN-IA va sprijini administraţia publică centrală din România să susţină, în mod fundamentat, eforturile de standardizare, operaţionalizare şi reglementare a dezvoltării IA şi de potenţare a efectelor pozitive ale acesteia, va contribui decisiv la evidenţierea şi valorificarea potenţialului inovativ naţional în domeniul IA, precum şi la gestionarea riscurilor pe care le prezintă evoluţia IA.

În egală măsură, strategia naţională va asigura o aliniere a demersurilor României cu direcţiile strategice la nivel european privind regulile comune aplicate serviciilor digitale„, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

„În ceea ce priveşte cota de participare a României la FMI, potrivit prevederilor Rezoluţiei nr. 79-1/2023, aceasta va creşte, de la 1.811,4 milioane DST cât este în prezent, la 2.717,1 milioane DST„, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre pentru stabilirea categoriilor de persoane prevăzute la articolul 3 alineat (1) litera c) din Legea nr. 58/2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu

Va fi aprobată, prin hotărâre, şi Strategia de comunicare şi diseminare a informaţiilor publice referitoare la accesarea fondurilor europene.

„Strategia de comunicare şi diseminare a informaţiilor publice referitoare la accesarea fondurilor europene urmăreşte eficientizarea diseminării informaţiilor despre finanţările disponibile şi fondurile alocate României prin Politica de coeziune aferentă perioadei de programare 2021-2027, pentru a ajunge la categorii de public cât mai diverse, în vederea creşterii gradului de conştientizare în rândul publicului ţintă despre fondurile externe nerambursabile, a nivelului de încredere şi cunoaştere a sistemului de acordare a acestor fonduri„, conform notei de fundamentare a proiectului.

Citește și: Cum se modifică, de fapt, OUG 84. În ce condiții primesc înapoi permisul șoferii care refuză testul anti-drog

Un alt proiect face referire la aprobarea acumulării unui stoc de urgenţă în rezerva de stat.

„Prin acest proiect se propune aprobarea acumulării de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, sub formă de stoc de urgenţă la rezerva de stat în anul 2024, a cantităţii de 200.000 de litri de apă minerală îmbuteliată în ambalaje mai mari de 3 litri, în vederea asigurării imediate a intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei, a economiei şi pentru apărarea ţării, în situaţii excepţionale de deficit care afectează un interes public major”, se subliniază în nota de fundamentare.

Executivul condus de Marcel Ciolacu va aproba, printr-o altă hotărâre de Guvern, acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, în vederea sprijinirii populaţiei civile din Fâşia Gaza.

„Prezenta hotărâre a Guvernului are în vedere scoaterea din stocul rezervelor de stat a unor cantităţi de produse, valoare de 7.163.000 lei, fără TVA, exclusiv transportul, şi acordarea acestora ca ajutor umanitar extern, în vederea sprijinirii populaţiei civile din Fâşia Gaza. Produsele scoase din rezerva de stat şi acordate cu titlu gratuit, ca ajutor umanitar extern constând în produse alimentare şi articole de cazarmament„, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Ședința de joi este una importantă și pentru infrastructură, în condițiile în care va fi probată şi semnarea memorandumului de înţelegere, între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului din Ungaria privind restabilirea legăturii feroviare între Timişoara şi Szeged.

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult