- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Sobele şi aragazele provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere. 83% dintre locuinţele europene se încălzesc cu combustibili fosili

07 Oct, 11:42 • Dobran Viorel
Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă, sobele şi aragazele, provoacă la fel de multe victime ca accidentele rutiere. Sistemele de încălzire a locuințelor și mașinile de gătit bazate pe combustie au provocat la fel de multe decese ca și accidentele rutiere.
Sobele şi aragazele provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere. 83% dintre locuinţele europene se încălzesc cu combustibili fosili

Sobele şi aragazele sunt la fel de periculoase ca maşinile cu ITP expirat! Încălzirea şi gătitul pe bază de combustie cauzează la fel de multe decese prin intoxicaţie cu monoxid de carbon în Europa de Est ca şi accidentele rutiere în Europa de Vest, arată rezultatele unui nou raport realizat de Biroul European de Mediu (EEB), citat de Asociaţia 2Celsius, într-un comunicat de presă.

Raportul Coolproducts evidenţiază, totodată, faptul că sistemele bazate pe combustibili fosili conduc la 900 – 1.800 de răni anuale cauzate de incendii.

„Rezultatele subliniază riscurile urgente pentru sănătatea publică şi siguranţă pe care le prezintă încălzirea cu combustibili fosili şi biomasă în casele europene, evidenţiind necesitatea unui plan clar al UE de renunţare la tehnologiile de combustie. Raportul EEB arată că tehnologiile de încălzire şi gătit pe bază de combustie prezintă riscuri semnificative comparativ cu echivalentele lor electrice, inclusiv defecţiuni ale echipamentelor, intoxicaţii cu monoxid de carbon şi accidente de incendiu (…)

Încălzirea şi gătitul nu ar trebui să pună în pericol familiile. Tehnologiile electrice şi solare sunt mai mult decât pregătite pentru ca factorii de decizie politică să se angajeze în crearea de locuinţe mai sigure, mai ieftine şi mai curate în întreaga Europă”, se precizează în comunicat.

Sobele, încă predominante

Potrivit sursei citate, în prezent, 83% dintre locuinţele europene încă se bazează pe tehnologii de încălzire şi gătit cu combustibili fosili şi biomasă, însă autorii studiului estimează că procentul ar putea fi chiar mai mare, deoarece cifrele se bazează doar pe ţări cu date fiabile. „De asemenea, datele despre răniţi sunt probabil subraportate, deoarece multe persoane nu ajung la spitale. Cifrele reale pentru accidente şi răniţi sunt, cel mai probabil, mult mai mari”, notează raportul de specialitate. Sobele şi aragazele provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere

În 2022, suma alocată din bani publici de guvernele europene pentru subvenţii la încălzirea pe bază de combustibili fosili s-a ridicat la valoarea de 3,2 miliarde de euro, „în ciuda dovezilor clare care leagă aceste tehnologii de crizele sociale, energetice şi de mediu din Europa”.

Astfel, statisticile relevă faptul că, în Europa de Est, rata mortalităţii din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon este semnificativ mai mare decât în restul Uniunii Europene (UE), cu 5.000 – 6.000 de decese înregistrate doar în anul 2021.

Realizatorii raportului subliniază că, în Polonia, 27,6% dintre incendiile domestice accidentale sunt cauzate de încălzirea în sobele pe bază de combustibili fosili. Numai în 2023, pompierii au înregistrat 4.350 de intervenţii, în care 53 de persoane au fost otrăvite fatal de monoxid de carbon, iar 1.468 au fost otrăvite.

În România, la nivelul anului 2022, s-au înregistrat 305 decese la adulţi, zece decese la copii, 702 de răniţi adulţi şi 40 de răniţi copii, în legătură cu incendii provocate de tehnologii de combustie.

De asemenea, în perioada anilor 2018 – 2023, Suedia a înregistrat cel puţin 6.572 de incendii şi incidente de incendii cauzate de încălzirea şi gătitul pe bază de combustie, în timp ce Italia a raportat, în intervalul 2014 – 2019, un total de 1.743 de răniţi din cauza gazului, mare parte (97%) provenind din utilizarea de către clienţii finali.

Un nou raport amplu detaliază impactul asupra sănătății provocat de poluarea atmosferică, care devansează tutunul și alimentația deficitară în rândul factorilor asociați cu riscul de deces.

Poluarea atmosferică, mai multe victime ca aragazele, sobele şi maşinile la un loc

Potrivit celei de-a cincea ediții a raportului „Starea aerului la nivel global” (State of Global Air – SoGA), citat de UNICEF România, poluarea atmosferică are un impact tot mai mare asupra sănătății omului, devenind al doilea factor principal asociat cu riscul de deces la nivel mondial.

Sobele pe lemn vor fi interzise în curând! Ce soluții propune Guvernul

Raportul publicat în luna iunie 2024 de Institutul de Cercetare a Efectelor asupra Sănătății (HEI, după denumirea în limba engleză), o organizație de cercetare independentă, fără scop lucrativ, cu sediul în SUA, a constatat faptul că poluarea atmosferică a provocat 8,1 milioane de decese la nivel mondial în 2021. Pe lângă aceste decese, milioane de oameni trăiesc cu boli cronice debilitante, punând o presiune imensă asupra sistemelor de sănătate, a economiilor și a societăților.

Realizat pentru prima dată în colaborare cu UNICEF, raportul remarcă vulnerabilitatea deosebită a copiilor sub cinci ani, printre efectele observate la nivelul sănătății numărându-se nașterea prematură, greutatea mică la naștere, astmul și bolile pulmonare.

În 2021, expunerea la poluarea atmosferică a contribuit la peste 700.000 de decese în rândul copiilor sub cinci ani, devenind astfel al doilea factor principal asociat cu riscul de deces la nivel mondial pentru această grupă de vârstă, după malnutriție. În mod uluitor, 500.000 dintre aceste decese survenite în rândul copiilor s-au datorat poluării aerului din gospodării din cauza gătitului în interior cu combustibili poluanți, în special în Africa și Asia.

2Celsius este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010, cu scopul de a influenţa politicile privind schimbările climatice la nivel naţional şi european. Asociaţia este membră a organizaţiilor internaţionale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe şi a Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu (T&E).

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci