Încă de la instaurarea democrației în România, după Revoluția din 1989, principalul țel al țării noastre a fost aderarea la UE, acesta fiind realizat în 2007. Intrarea în UE a fost primită cu un val de entuziasm de români la acea vreme, iar prin deschiderea granițelor și libera circulație a forței de muncă, mulți concetățeni au emigrat în țările din vest, în căutarea unui trai mai bun.
Totuși, odată cu trecerea anilor, încrederea românilor în UE a început să scadă, plecând inițial de la ideea că statele occidentale aveau nevoie ca România să devină o piață de desfacere a produselor europene, dar și pe nemulțumirea cauzată de unele norme și directive, în general din sfera ecologistă și a stilului de viață, văzute ca incompatibile cu tradițiile autohtone.
Un sondaj efectuat de institutul Sociopol în luna ianuarie a acestui an arată că încrederea românilor în UE este într-o ușoară creștere față de anul anterior – 56% – dar mult diminuată față de momentul aderării, în 2007, când era aproape de 70%.
Încrederea în UE a fost erodată și de măsurile luate în timpul pandemiei de Covid, ocazie cu care ajunsese la 45%, dar a început din nou să crească ulterior, și pe fondul punerii în aplicare a Planului Național de Refacere și Reziliență (PNRR), prin care țara noastră are șansa să absoarbă zeci de miliarde de euro în fonduri europene nerambursabile.