- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Sorin Grindeanu, primele declarații după negocierile cu transportatorii: S-au convenit o serie de măsuri

16 Jan, 17:15 • Bumbeneci Diana
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a făcut noi declarații cu privire la protestele transportatorilor care au blocat principalele artere de drum din România. Oficialul prezintă primele măsuri luate pentru stoparea manifestațiilor.
Sorin Grindeanu, primele declarații după negocierile cu transportatorii: S-au convenit o serie de măsuri

Ministrul Transporturilor,

Sorin Grindeanu a avut marți o întrunire cu reprezentanţii transportatorilor. Ulterior, acesta a transmis că acordă o importanţă foarte mare problemelor din domeniu şi va susţine punctul de vedere al partenerilor sociali în discuţiile cu celelalte instituţii implicate, între care Ministerul de Interne şi ASF.

Sorin Grindeanu, primele declarații legate de măsurile luate în cazul protestelor

„Sunt sigur că pentru orice problemă există şi o soluţie”, a transmis ministrul, alături de detalierea măsurilor care s-au convenit în urma întâlnirii.

Sorin Grindeanu a avut, marţi, de la ora 13.00, o întâlnire cu reprezentanţii transpottatorilor, în contextul protestelor care au loc în întreaga ţară de o săptămână.

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu

“Acord o foarte mare atenţie solicitărilor industriei şi sunt sigur că pentru orice problemă există şi o soluţie. Sunt probleme care pot fi rezolvate de către Ministerul Transporturilor şi de companiile din subordine, dar şi subiecte care necesită un răspuns din partea altor autorităţi ale statului,” a precizat Sorin Grindeanu, citat într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.

Conform informațiilor transmise de instiţie, s-au convenit o serie de măsuri, unele cu aplicativitate imediată, altele pentru perioada imediat următoare

În urma discuţiilor părţile implicate au convenit următoarele:

  • Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va sprijini demersurile partenerilor sociali care ţin de competenţa ASF, MAI, Autoritatea Vamală Română şi Ministerul Finanţelor (problemele legate de RCA, indemnizaţia de hrană şi cazare, acciza aferentă motorinei, pentru realizarea unor puncte de trecere a frontierei dedicate, prima dată în regim pilot între România şi ţările nonUE pentru fluidizarea traficului rutier);
  • Reducerea timpilor de aşteptare la frontierele UE şi non UE prin implementarea a 2 măsuri:
  • separarea fluxurilor UE şi nonUE, unde este posibil;
  • preselecţia camioanelor (se vor separa camioanele goale faţă de cele încărcate prin cântărire dinamică), iniţial în vămile Giurgiu şi Nădlac cu extindere ulterioară la nivel naţional;
  • În cazul problemelor referitoare la amendarea generată de expirarea rovinietei din cauza aşteptărilor la frontieră, în termen de 7 zile se vor implementa măsurile necesare şi suficiente pentru eliminarea acestui aspect;
  • Cu privire la eliminarea toleranţelor se va reveni la toleranţa de 4% pe axă şi 5% pe masă totală şi la toleranţele aplicate la depăşirea dimensiunilor maxim admise. Termen 15 zile
  • Partenerii sociali au fost de acord cu urgentarea procedurilor de dialog social aferente proiectelor de acte normative privind ajustarea tarifelor AST. Termen 7 zile;
  • MTI va promova un proiect de act normativ referitor la despăgubirea CMR (conform convenţiei CMR). Termen 10 zile
  • Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va organiza un grup de lucru pentru îmbunătăţirea cadrului normativ care are ca scop eliminarea ”pirateriei” în transporturi şi corelarea HG nr. 1317/2023 cu OG nr. 43/1997. Termen imediat
  • Crearea unui Grup de lucru din care să facă parte Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ. Retragerea din procedura de consultare publică/modificarea proiectului de OG prin care se modifică cadrul normativ referitor la transportul alternativ. Termen imediat

Citește și: Marcel Ciolacu, noi declarații despre protestele din România. „Ce îmi pare rău este că s-a pornit un fel de război între agricultori, transportatori și autorități”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi