- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ștefan Mandachi ajută copiii să ȋși descopere vocația. Omul de afaceri a investit în cel mai mare proiect al anului 2024

23 Jan, 13:30 • Bumbeneci Diana
Omul de afaceri, Ștefan Mandachi, continuă să investească ȋn instrumente pentru dezvoltare personală și lansează un nou produs, de data aceasta pentru copii și adolescenți.
Ștefan Mandachi ajută copiii să ȋși descopere vocația. Omul de afaceri a investit în cel mai mare proiect al anului 2024

Primul ghid de dezvoltare personală pentru copii, “Caietul viitorului meu”, a fost lansat pe 20 ianuarie, la Diverta Lipscani, București, în prezența a peste 100 de părinți, copii și profesori. La eveniment, Ștefan Mandachi și invitații săi speciali, Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli și Claudia Chiru, învățătoare și antreprenoare, au vorbit despre visurile lor din copilărie și cum au reușit să și le îndeplinească.

Ștefan Mandachi investește într-un amplu proiect educațional

„Bunica mea și-a dorit să ajung actor, era fascinată de Bobby din Dallas. În schimb, bunicul meu își dorea să ajung preot și era sigur că preoția era drumul către bunăstare, către libertate și către respect. Tatăl meu își dorea să nu ajung cadru militar așa cum era el. Își dorea să ajung avocat. Iar mama își dorea să ajung ceea ce își dorea tata. Nimeni însă nu m-a întrebat, cu subiect și predicat, ce îmi doresc eu de la viață, care este <> meu, care este pasiunea mea. Îmi doream să descopăr potențialul adevărat din mine. Așa că am început să scriu”, precizează antreprenorul Ștefan Mandachi.

Ștefan Mandachi
Ștefan Mandachi

„Caietul Viitorului Meu” este gândit și creat împreună cu specialiști, psihologi și profesori, dar are la baza structura caietelor de visuri pe care Ștefan a început să le completeze încă de la vârsta de 10 ani. Până la urmă, a ajuns avocat, dar după doi ani de profesat a avut curajul să renunțe și a devenit om de afaceri. În 2019, a realizat un caiet al visurilor, gândit pentru adulți. Reacțiile celor care lucrau pe caiet l-au încurajat să construiască și un instrument dedicat copiilor.

„Toți cei din jurul copiilor, trag de ei, cu iubire, fiecare vrând să împartă din vocația lui, din visele sale. Dar copilul are nevoie de un aliat, de claritate. De ce? Pentru că în interiorul nostru este un zăcământ care se numește vocație. Și vocația poate să prindă contur doar atunci când ne îndeplinim viața visurilor noastre”, a încheiat Ștefan Mandachi discursul în fața copiilor și părinților prezenți la lansare.

Mirela Retegan și-a dorit să fie educatoare de când se știe, dar nu a reușit să treacă examenul la liceul pedagogic. I-a învățat însă pe copii să caute adânc în ei și să descopere rădăcina visului lor. Ceea ce face ea astăzi este aliniat vocației ei, chiar dacă sub o altă formă.

„Bunica mea și-a dorit să mă fac preoteasă, pentru ca preotesele o duceau cel mai bine la țară. Tot satul muncea pentru ele. Mama și-a dorit să mă fac cadru militar. Să am uniformă, să nu mai dau bani pe haine. Să-mi fie ușor să mă descurc în viață. Tata a fost singurul adult din viața mea care și-a dorit să fiu fericită.

Iar eu mi-am dorit să mă fac educatoare sau învățătoare. A fost visul vieții mele, pentru că știam că mie îmi plac foarte tare copiii și cel mai mult pe lumea asta ador să inventez jocuri, să creez evenimente și programe pentru ei. Încă de mică, atunci când ne jucam în spatele blocului, îi adunam pe copii și făceam concursuri, competiții”, a povestit Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli, în cadrul evenimentului.

Ștefan Mandachi și Mirela Retegan
Ștefan Mandachi și Mirela Retegan

Claudia Chiru, învățătoare la o școală de stat din București, a început deja să lucreze cu copiii pe „Caietul Viitorului Meu” și a promis să le fie mentor în procesul de dezvoltare personală.

„Am lucrat la școală împreună cu elevii mei pe caiet și le-a plăcut foarte tare acest instrument. O să lucrăm în continuare la visurile pe care le avem de mici și o să lucrăm la ele cu o anumită intensitate în fiecare zi. Eu am avut două visuri mari în viață – unul a fost să devin învățătoare și altul a fost să zbor. Mi le-am îndeplinit pe amândouă.

Am știut dintotdeauna că vreau să devin învățătoare. În fiecare zi m-am gândit la ce urmează să fac și în fiecare zi am trimis energie în visul meu. Este foarte important și foarte util acest instrument și le promit, dacă ei doresc, că le voi fi mentor în această călătorie, îi voi ajuta să treacă prin toate paginile și să se gândească la tot ce nu îndrăznesc cu voce tare și să viseze”, a menționat Claudia Chiru, învățătoare.

Ai mai putea citi: Jean Valvis, despre succesul Aqua Carpatica! De ce nu va vinde niciodată integral!? „Am dat cuvântul meu de onoare copiilor mei că voi preda șefia afacerii, poziția de CEO”

“Și copiii, și părinții, ar trebui să își înceapă fiecare dimineață așa : eu pot, eu merit! Fără să visezi, fără să știi ce vrei și fără să ai încredere în tine, nu ai cum să obții tot ce meriți”, a subliniat Mihaela Tudor, coordonatoarea proiectului și antreprenoare.

La finalul evenimentului de lansare, copiii prezenți s-au jucat și au învățat care sunt ingredientele de care au nevoie în drumul lor spre îndeplinirea visurilor. Atelierul de „Exersat visuri” a fost susținut de către Alexandra Cozac, autor al mai multor plannere, care a lucrat, cu peste 350 de copiii, în ateliere despre puterea obiceiurilor sănătoase.

Ghidul este destinat copiilor de peste 8 ani, pe care ȋi ajută să ȋși descopere vocația, să ȋși stabilească obiective pe termen lung și să le urmărească. Creat sub sloganul „Știi cine ești și reușești!”, Caietul Viitorului Meu are 185 pagini și este structurat pe două secțiuni principale. Prima parte conține o strategie de punere în aplicare a visurilor, cum trebuie scrise și cum setăm intenția de îndeplinire. Tot aici, cei mici au spațiul necesar să își poată scrie până la 25 de visuri.

Aceste exerciții practice îi vor ajuta pe copii să-și descopere vocația. A doua secțiune are rol de fundație în educația tinerilor. Ȋnvață reguli care stau la baza unui om de succes, își descoperă valorile și abilitățile, își scriu povestea familiei, înțeleg cum să se comporte cu ceilalți copii, pun în practică obiceiuri sănătoase și își organizează timpul. Această secțiune este plină de provocări interesante și exerciții practice concepute de către experți în așa fel încât acumularea informației să poată fi făcută cât mai ușor.

Echipa lui Ștefan Mandachi
Echipa lui Ștefan Mandachi

„Caietul Viitorului Meu” poate fi comandat pe www.caietulvisurilor.ro și www.mentormag.ro.

Ștefan Mandachi a investit 1,8 milioane de euro în platforma de educație mentorMag

După ce a vândut toate operațiunile din HoReCa, inclusiv compania care deține franciza Spartan, Ștefan Mandachi a investit exclusiv în domeniului aplicațiilor educaționale online, o piață ȋn care vede un potențial uriaș de creștere.

,,Voi investi masiv în educația online întrucât piața este mare, deschisă și în stadiu incipient. Platforma va fi un loc unde mentorii și discipolii se vor conecta într-o manieră inedită, pentru că performanța unuia va depinde de implicarea și devotamentul celuilalt. Va fi ceva inovativ”, declara omul de afaceri sucevean ȋn momentul lansării platformei.

Vezi și: Dan Șucu, liderul Mobexpert îi „obligă” pe angajații lui să nu fumeze la birou! Motivul pentru care le oferă tuturor 3 zile libere în plus dacă nu-și aprind nicio țigară cât sunt la muncă

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci