- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

„Stejarul de 1.000 de ani”! Punctu turistic din județul Dâmbovița unde mulți localnici vor să ajungă!

18 Nov, 16:07 • Oprea Alina
„Stejarul de 1.000 de ani” din satul Gheboieni, județul Dâmbovița, a devenit o atracție turistică incredibilă. Foarte mulți dintre turiști merg în preajma Paștelui, iar cei care adoră ieșirile în natură, nu vor da greș cu acest punct turistic al satului dâmbovițean Gheboieni!
„Stejarul de 1.000 de ani”! Punctu turistic din județul Dâmbovița unde mulți localnici vor să ajungă!

Acest copac se găsește în inima Munteniei, iar drumul către acesta este marcat, fiind mai mult accesibil turiștilor. Se situează la o distanță de 15 kilometri de Târgoviște, în satul Gheboieni, din comuna dâmbovițeană Tătărani. Acest copac atrage foarte mulți turști, fiind denumit „Stejarul de 1.000 de ani”, care a devenit un punct de atracție pentru cei care adoră ieșirile în natură. La momentul actual, este o hartă explicită, care ajută oamenii să ajungă mult mai repede la acesta.

Vezi mai multe despre: O experiență unică, dar uimitoare la preț! Cât a plătit un turist român în Transnistria!

Cum se poate ajunge la stejarul milenar?

La acest stejar se ajunge din DN72 Târgoviște – Câmpulung și se merge aproximativ cinci kilometri pe un drum forestier, într-o zonă împânzită de sonde petroliere. Informații utile, dar și fotografii ale turiștilor, pot fi consultate pe o pagină de Facebook special înființată, numită „Stejarul de 1.000 de ani”.

„Mulțumim, mulți își doreau să ajungă acolo, dar nu știau cum”, a comunicat unul din oamenii care au fost să viziteze copacul milenar, potrivit Antena 3.

Zona respectivă, în urmă cu mulți ani, era mlăștinoasă, însă umiditatea a favorizat creșterea masivă a acestuia. Totodată, copacul a ajuns un simbol al zonei, iar mulți dintre turiști se duc acolo în preajma Paștelui, la începutul primăverii, dar și în zilele însorite, potrivit unor informații furnizate de către adevărul.ro.

Înainte, era o plăcuță pe acest stejar pe care era notat:

„Pe voi, cei care veţi veni, vă voi primi cu drag la umbra mea, vă voi ocroti de intemperii cu crengile mele îmbătrânite dar încă puternice, vă voi aduce o adiere uşoară cu ajutorul frunzelor mele şi vă voi încânta cu minunatele glăsuiri ale micilor mei oaspeţi înaripaţi ce zi de zi mă fac să mă simt încă tânăr.

În schimb nu vă cer decât să mă acceptaţi ca pe un prieten şi să vă fie milă de mine! Am fost călător prin veacuri şi multe şi nenumarate sunt întâmplările ce s-au petrecut sub poalele mele!”, conform Antena3.

Vezi mai multe despre: Înmatriculările de mașini noi au crescut cu 15% în primele zece luni ale anului 2023. În schimb, înmatriculările de autoturisme second hand au crescut cu numai 1%

Urmărește Daily Business pe Google News