Astăzi, pe data de 6 iulie, ștrandul din Deva și-a redeschis porțile. Autoritățile locale au făcut marele anunț, prilej cu care atât locuitorii județului, cât și o mulțime de români din împrejurimi, s-au bucurat de moment și au venit să se răcorească. Clienții vor beneficia, din nou, de piscine și plajă, la prețuri foarte mici, conform Bugetul.ro.
Începând de sâmbătă, 6 iulie, de la ora 08:00, locația și-a deschis larg porțile și așteaptă o mulțime de turiști sau de localnici care vor să se răcorească la prețuri mici. Dacă ești adult, intrarea costă doar 15 lei. În plus, copiii, studenții și pensionarii au parte de un tarif cu reducere, respectiv 10 lei. Mai mult de atât, copii instituționalizați, persoane cu handicap, veterani de război beneficiază de intrare gratuită.
Dacă vreți doar să vă bucurați de stat la soare, în liniște, pentru a vă relaxa, trebuie să plătiți doar 10 lei pe un șezlong. Prețul este de 5 ori mai mic față de Mamaia și de 4 ori mai mic decât în Eforie Nord.
Ai mai putea citi și: Cât te costă să mergi la ștrand în București în 2024. Cele mai bune prețuri pentru românii care vor să se relaxeze la piscină
În acest loc ai mai multe variante pentru a te simți bine: să te distrezi, relaxezi, să te bucuri de soare. Iată câteva dintre beneficiile pe care le oferă locația:
Datorită faptului că ștrandul abia a fost redeschis, totul a fost igienizat și modernizat. Bazinele au fost reparate și vopsite, iarba a fost tunsă, vestiarele au fost curățate. Autoritățile din Deva au transmis că este un mediu sigur atât pentru adulții singuri, cât și pentru familiile cu copii.
Ștrandul este deschis, în această vară, în fiecare zi. Luni, programul este între orele 12:00 și 20:00. De marți până vineri, poate fi vizitat în intervalul orar 09:00- 20:00.
Cele mai aglomerate zile vor fi cele de sâmbătă și de duminică, după cum era de așteptat. Fiind conștienți de valul mare de oameni din weekend, patronii au prelungit programul în aceste zile, de la 08:00 la 20:00, timp în care întreaga familie se poate bucura de o experiență de neuitat.
Vezi și: Spa-ul de lux la care intrarea costă doar 75 de lei! Se află la o oră distanță de România