- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Subvenții APIA 2025. Noile condiții pe care trebuie să le îndeplinească românii pentru a primi bani

17 Apr, 19:45 • Cornel Ghimeșan
Subvenții APIA 2025. Legea pajiștilor trece prin modificări majore, după ce Ilie Bolojan a promulgat o lege cu privire la subvențiile pe care le primesc proprietarii de terenuri. Se modifică reglementările cu privire la pajiștile permanente,.
Subvenții APIA 2025. Noile condiții pe care trebuie să le îndeplinească românii pentru a primi bani

Subvenții APIA 2025. Legea pajiștilor suferă modificări majore, iar românii ce doresc subvenții de la stat trebuie să se conformeze. Este vorba despre decretul semnat de Ilie Bolojan pe 25 martie 2025, prin care se introduc noi obligații pentru proprietarii și utilizatorii de terenuri, în special în ceea ce privește gestionarea pajiștilor permanente și accesarea fondurilor europene.

Subvenții APIA 2025. Noi schimbări la legea pajiștilor

Decretul de importanță majoră semnat de Ilie Bolojan, cu privire la subvenții pentru proprietarii de terenuri și pentru întreg sectorul agricol din România, promulgă o lege care modifică reglementările privind gestionarea pajiștilor permanente, aducând și completări esențiale la Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Noua lege vizează modificarea articolului 10 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2013, ce reglementează organizarea și administrarea pajiștilor permanente. Aceste tipuri de terenuri sunt unele esențiale pentru activitatea agricolă, iar gestionarea lor sustenabilă este o cerință asumată la nivel european.

Citește și : Cât costă mielul în Piața Obor din Capitală cu câteva zile înainte de Paște

Se introduc, prin intermediul noii legislații, completări importante în Legea Fondului Funciar, ceea ce înseamnă că atât proprietarii, cât și utilizatorii terenurilor agricole vor trebui să se conformeze unor noi cerințe legale, în special dacă beneficiază de subvenții europene, conform Revista Ferma.

O prevedere semnificativă a noii legi se referă la accesarea plăților pe suprafață din fonduri europene, astfel că românii care apelează la subvenții APIA trebuie să fie puși la curent.

Devin obligatorii amenajamentele pastorale

Începând cu 2025, toți cei care folosesc pajiști permanente, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, vor avea obligația de a asigura o încărcătură minimă anuală de 0,3 UVM/ha pe perioada pășunatului.

Măsura are scopul de a asigura o utilizare eficientă și responsabilă a terenurilor, în acord cu cerințele Uniunii Europene. Persoanele care nu respectă această obligație riscă pierderea subvențiilor agricole.

Citește și : Vouchere 2025. Programul Guvernului, care îi scutește pe oameni de cheltuieli importante. Urmează să primească mii de lei pentru vacanțe

Este introdusă și obligativitatea aplicării amenajamentelor pastorale, din 1 ianuarie 2026. Aceste documente tehnice stabilesc regulile de utilizare a pajiștilor, în funcție de capacitatea de încărcare, tipul de vegetație și condițiile locale.

Legea impune utilizatorilor de pajiști să se efectueze anual lucrări de întreținere, iar consiliile locale sunt responsabile de elaborarea amenajamentelor pastorale pentru toate pajiștile aflate pe raza lor administrativă.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult