Cei care vizitează zona Lacului Roșu din județul Harghita sunt nevoiți să scoată bani din buzunar dacă vor să folosească băile amenajate în stațiune. Asta nu ar reprezenta o problemă dacă și condițiile oferite ar fi unele pe măsură. Taxa pe toaletă a pornit o dispută pe rețelele de socializare, conform Ziare.com.
Dezbaterea a pornit după ce un român care a însoțit un grup de copii în acea zonă a observat că suma pe care aceștia au plătit-o pentru a folosi toaleta este foarte mare.
„Lacul Roșu, taxa WC 3 lei, prețuri exagerate!
Doamneeeee…e grav!
Am sa adaug ceva la comentariul acesta:
Stimate doamne și stimați domni!
Despre comentariul la taxa de 3 lei, nu m-am referit că voiam sa fii și spălat și parfumat, eram cu un grup de 45 de copii, cu vârste de la 9-10 ani până la 13-14 ani, care nu mai aveau bani, ne îndreptam spre casă, se împrumutau unii de la ceilalti, s-au împrumutat și voiau și cei care au împrumutat, dacă nu știți cum e cu grup de copii, nu vorbiți, unii, deci specific, nu doreau să facă treabă mica,(mă scuzați), erau și fete.
Din Suceava, până aici, ne-am oprit de vreo 5-6 ori, să fim civilizați, la toalete publice unde toate taxele erau de 1 leu sau 1,50 și unele chiar curate, cu flori în interior!
Nu poți opri un copil să-și cumpere ceva!
Am spus să-și păstreze bani și pentru toalete!
Aici, am vorbit că era prea scump, față de alte locații, curate, și cu preț de maxim 1,50!
Nu vorbim și comparăm cu țările din jur, cum nu comparăm salariile!
Sunt țări unde lași TU, cât vrei, nu ți se cere! Și nu vorbim de toalete publice în mall-uri unde este gratis! Am spus că mi s-a părut mai scump decât am întâlnit!
Nu mai vorbiți de civilizație, că nu poți să mergi cu copiii în decor! Lor le este rușine să-și mănânce pachețelul de față cu alți colegi, dar să se „ușureze în natură!”, a scris acesta pe grupul de Facebook.
Deși unele persoane cred că prețurile sunt piperate pentru condițiile oferite, există și români care ar vrea ca taxa pe toaletă să fie mai mare.
„Eu aș pune taxa 10 lei și personal să igienizeze după fiecare. Poporul nu știe să folosească o toaletă publică. În Germania am plătit utilizarea toaletei și la mall”, a spus un alt internaut.
„WC-ul era curat? Avea hârtie igienică, săpun, șervețele/ uscător? Mirosea frumos?
Dacă răspunsul este „da”, e normal să existe o taxă! Dacă e „nu”, atunci e nejustificat”.
„Românul nu caută wc-ul, românul decide singur unde e wc-ul”, a spus cineva, ușor amuzat.
„Salariul minim anul asta este 2550 brut. Cum la toalete e nevoie cam de două persoane, că una singură nu ar putea și nici nu ar fi legal să lucreze 12 ore, asta înseamnă 5100 de lei. Cu taxa de 3 lei e nevoie de 1700 de persoane ca să se acopere salariile. Apoi mai sunt de plătit consumabilele, apa, curentul și poate și vreo chirie. Și am vorbit de salariu minim, deși nu prea e simplu să lucrezi pe banii ăștia la o budă publică. Prețul nu mi se pare exagerat”, a argumentat un membru al grupului.
„Bei o apă de doi lei și faci pipi de 3 lei, este bine”, „Cu ce crezi că se întreține wc-ul? Curățenia, hârtia, apă, detergentul, curentul? Numai moca v-ați învățat! Stai acasă, că e gratis wc-ul”, „Dacă acei bani sunt folosiți cum trebuie, nu e mult. În străinătate, ca turist, e ceva normal, și e mult mai scump”,
„Acum 3 ani pe Transfăgărășan era 5 lei și condiții groaznice. Sunt total de acord cu taxa la wc public, însă dacă dai 5 lei nu mi se pare normal să miroase ca în grajd și să ți se dea hârtie igienică cu pătrățica. Nu mă mir că marginea drumului din păcate înlocuiește wc-ul. Ca să nu mai zic că nu sunt toalete publice peste tot (mă refer la puncte de atracție). În zona barajului Vidraru nu am văzut nici o toaletă (mă refer la cele amenajate, că în rest am văzut de toate)”, sunt doar câteva dintre comentariile românilor.
Citește și: Preț record pentru chiria unei garsoniere cu toaleta în bucătărie. Unde se află imobilul