Termoenergetica a fost amendată cu 620.000 de lei de ANPC. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi uriașe după un control făcut în Bucureşti, la 31 de puncte termice şi totodată 86 de unităţi locative arondate, după ce au constatat diferenţe semnificative de temperatură privind agentului termic.
Termoenergetica, amendată cu 620.000 de lei de ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a făcut, luni, 10 februarie, un control pentru a verifica dacă se respectă legislația națională și europeană privind protecţia consumatorilor, în special în ceea ce priveşte furnizarea apei calde menajere şi a agentului termic de încălzire.
Conform ANPC, au fost constatate diferenţe semnificative de temperatură privind agentului termic de încălzire, generate de poziţionarea imobilului faţă de punctul termic, iar temperatura agentului termic de încălzire verificat era sub parametrii contractaţi.
De asemenea, în urma controalelor s-a constatat că aparatele de măsurare din unităţile locative verificate de Termoenergetica Bucureşti SA în vederea verificării metrologice în urmă cu 10 zile nu au fost înlocuite cu alte aparate de măsurare, calcularea valorilor fiind tip ”pausal”.
”Se constată că operatorul economic nu respectă condiţiile prescrise şi declarate prin contract şi nici Standardul de performanţă pentru serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat prin care se specifică faptul că pentru apa caldă de consum temperatura trebuie să fie cuprinsă între 55°C şi 60°C, menţinând această temperatură constantă, indiferent de consumul instantaneu, iar pentru încălzirea temperaturii agentului termic trebuie să fie conform diagramei de reglaj, astfel încât să asigure temperaturile interioare convenţionale de calcul specifice, stabilite şi prevăzute în contractele încheiate”, au transmis reprezentanții ANPC, potrivit
News.ro.
Sursa citată spune că aceste aspecte reprezintă încălcări ale prevederilor art. 7 lit. C a 3 – a lin din OG 21/1992, aplicarea cadrului legal fiind în litera şi spiritului legii conform art 50(1) lit c din acelaşi act normativ.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.15(4) din OG 21/1992 se dispune remedierea deficienţelor constatate. În urma controlului, se vor aplica sancţiuni contravenţionale în cuantum de 620.000 de lei.