Romanian
 - 
ro
Știri interne

Un fost fumător către Beatrice Mahler: „Țigările electronice m-au salvat, nu m-au îmbolnăvit”

30 Jan, 14:52 • Andrei Alina
Vapingul, atacat pe nedrept? Un fost fumător îi răspunde medicului Beatrice Mahler după ce aceasta a declarat că ţigările electronice pot provoca pneumonie chimică, cunoscută cu denumirea de EVALI, și pot prezenta pe termen lung risc foarte mare de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Un fost fumător către Beatrice Mahler: „Țigările electronice m-au salvat, nu m-au îmbolnăvit

„D-nă Mahler, mă numesc Alexandru Gogoană, și am citit cu dezamăgire afirmațiile dumneavoastră despre țigările electronice din materialul „Mahler: Țigările electronice pot provoca pneumonie chimică; pe termen lung – risc de infarct și AVC„.

Le-am citit din poziția unui om care a renunțat la tutun cu ajutorul țigărilor electronice după ce a fost un fumător înrăit timp de 15 ani. De atunci am început să activez în comunitatea utilizatorilor de țigări electronice și am devenit un susținător public a importanței vapingului în lupta împotriva tutunului. Poziție din care am aflat de la zecile de mii de oameni care ni s-au alăturat același lucru: că țigările electronice au avut un rol crucial în a-i ajuta să renunțe fumat.

Cu atât mai trist pentru mine să constat că tocmai un medic de profesie, care ar trebui să fie unul dintre aliații noștri naturali, poate să vehiculeze asemenea clișee și neadevăruri precum cele pe care le voi demonta mai departe în această scrisoare. Nu pot să nu mă întreb din ce motiv au loc periodic asemenea atacuri la adresa țigărilor electronice, în care sunt „citate” studii care în mod real nu există, și sunt ignorate tocmai studiile pe care se bazează folosirea țigărilor electronice în folosul politicilor anti-fumat din țări precum Marea Britanie, Canada sau Noua Zeelandă. Sunt oare aici influențe pe care nu le înțelegem, sau vorbim doar de rea-credință? Cred că mai degrabă este vorba de faptul că e foarte ușor să marchezi „puncte de imagine” când ataci țigările electronice. Ce nu înțelegeți dvs, doamnă doctor, este că în goana după imagine, cei sacrificați sunt tocmai milioanele de români care au nevoie de o metodă fiabilă, ieftină și accesibilă de a renunța la fumat. Ori, acest lucru este tragic, în condițiile în care prevalența fumatului în România a crescut de la 28% cât era în 2021 la peste 34% acum, pe fondul unor politici clasice anti-fumat care pur și simplu nu mai funcționează.

Referitor la articolul Agerpres, acesta conține numeroase afirmații care pur și simplu nu au acoperire:

1. „Țigările electronice pot provoca pneumonie chimică- denumită EVALI „. Nu, EVALI nu este provocată de produsele legale din magazine, precum țigara electronică, ci de cele cumpărate de diverși consumatori pe piața neagră. Verdictul US Food and Drug Administration (FDA) și al US Centers for Disease Control (CDC) în privința EVALI a fost foarte clar: de vină pentru aceste cazuri au fost substanțele ilicite adăugate de diverși consumatori, precum tetrahidrocannabinolul (sau THC, o componentă psihoactivă a plantei de marijuana) și acetatul de vitamina E, folosit deseori ca și aditiv în e-lichidele care conțin THC. Aceasta a determinat FDA și CDC să renunțe la avertismentul general la adresa folosirii produselor legale de vapat, înlocuindu-l cu unul limitat strict la produsele ce conțin THC- https://www.cdc.gov/mmwr/volumes/68/wr/mm6845e2.htm . Ne întrebăm care ar fi reacția lumii medicale dacă peste noapte s-ar cere interzicerea folosirii seringilor în spitale pentru că unele persoane aleg să-și injecteze substanțe interzise. Să fie foarte clar: nu poți face EVALI dacă cumperi țigări electronice legale, din comerț.

2. „Țigările electronice conțin substanțe chimice încălzite la temperaturi mari”. Nu, substanțele din țigările electronice nu sunt o „cutie neagră” în care fiecare pune ce vrea. Dimpotrivă, prin directiva 2014/40 a UE, transpusă și la noi în legislație, conținutul e lichidelor, precum și concentrația de nicotină sunt foarte clar legiferate, lucru care înseamnă că standardul de calitate al produselor de acest tip comercializate în UE este unul ridicat. Ingredientele de bază din țigările electronice sunt de fapt tocmai ingredientele folosite pe scară largă în industria alimentară: arome, PG (propilenglicol), VG (glicerină vegetală). Un alt neadevăr este cel referitor la „temperaturile mari”. Procedeul de vaporizare al lichidului din țigările electronice este total diferit de cel de ardere din țigara clasică, și se face la temperaturi mult mai reduse, motiv pentru care utilizatorul nu mai inspiră gudronul cancerigen din țigara clasică. Este un lucru elementar pe care îl poți afla în maximum 3-4 minute de documentare.

3. „Țigările electronice prezintă pe termen lung risc mare de infarct miocardic și accident vascular cerebral”. Sincer, am dori să vedem care sunt studiile „recente” care arată aceste riscuri. Nu de alta, dar în realitate, conform unui studiu major făcut de Public Health England, agenția de sănătate a guvernului britanic, care a făcut o analiză a tuturor studiilor existente până la acel moment, vapatul este cu cel puțin 95% mai puțin nociv decât fumatul, pentru că aceste produse conțin doar o fracțiune din cei peste 7.000 de compuși chimici (majoritatea nocivi) ce pot fi găsiți în țigări. Studii făcute de instituții care pot fi bănuite de orice dar nu de colaborare cu industria tabacului, precum National Institute for Health Research and Cancer Research UK, Institutul Pasteur, sau Royal College of Physicians reiterează faptul că vapatul este mult mai puțin nociv decât fumatul și poate aduce o contribuție enormă la reducerea numărului de fumători de țigări clasice.

4. „Ne vin la tratament tineri cu probleme cauzate de țigările electronice”. Eu vapez de 15 ani și nu am avut nici o problemă. Iar pe grupurile noastre online unde avem peste 40.000 de membri, nu numai că nu am avut vreodată pe cineva să raporteze probleme semnificative de sănătate, dar foarte multă lume ne anunță că situația lor de sănătate s-a îmbunătățit radical ca urmare a renunțatului la țigara clasică. Aceeași este situația și cu comunitatea ETHRA, asociație pan-europeană a consumatorilor de vaping, unde eu sunt membru, și unde nu au fost semnalate cazuri, deși ETHRA reprezintă în total peste 40 de milioane de utilizatori. Cred că și extremiștii de tipul „orice numai țigară electronică nu” au înțeles că nu au cum să demonstreze că vapatul le face rău adulților, așa că au mutat focusul pe tineri. Însă o citire mai atentă a declarațiilor dvs. ne arată că de fapt în multe cazuri nu e clar dacă problemele respective sunt cauzate de țigările electronice, însă avem nevoie de un „vinovat de serviciu”. Dar dacă chiar ne dorim să combatem consumul între tineri, soluția este una singură: limitarea accesului lor la aceste produse la punctul de vânzare. Ori, acest lucru s-a făcut recent, prin votarea unei legi care interzice comercializarea țigărilor electronice către tinerii sub 18 ani. Tinerii vor avea întotdeauna tendința să exagereze și să caute produsul interzis, indiferent că e vorba de alcool, nicotină, cafea, sau altele. Soluția nu este să interzici accesul adulților la aceste produse, ci să implementezi corect și energic legislația care iată, există deja.

Frica și prejudecățile nu salvează vieți, dar noile tehnologii pot face asta. E timpul ca în loc de clișee și neadevăruri să sprijinim cu adevărat milioanele de români care vor să renunțe la fumat. Atâta vreme cât doamna Mahler nu oferă date concrete care să-i susțină afirmațiile, declarațiile sale nu fac decât să ducă la mai multă confuzie și să mărească prejudecățile despre vaping. Iar accesul fumătorilor la una dintre puținele metode dovedite ca putând reduce pericolele care vin cu fumatul va deveni tot mai dificil.

În continuare, nu pot să nu mă întreb cum de este posibil ca un om ca dvs, dnǎ doctor Beatrice Mahler, care păreți bine pregătită, să lansați în spațiul public lucruri despre care nu v-ar fi luat mai mult de 10-15 minute de documentare ca să aflați că sunt false. Sincer, nu cred că este vorba de rea intenție. Mai degrabă, este vorba de o tendință, foarte păguboasă, de a ataca totul și orice are legătură cu țigările electronice, fără să verificăm scriptul pe care-l tot împing diverse ONG-uri din domeniu. Din păcate, acest lucru nu face decât să îndepărteze și mai mult cei peste 5 milioane de fumători din România de una dintre puținele metode care îi poate ajuta să renunțe la fumat.

De aceea, aș dori să fac un apel către toți medicii din România în general, să aibă o deschidere mai mare pentru o realitate deja acceptată de medicii din țări precum Marea Britanie, Franța, Canada sau Noua Zeelandă: țigările electronice pot fi un aliat al lumii medicale în lupta împotriva fumatului și a bolilor grave asociate cu acesta. Existența mea și a unei comunități de zeci de mii de utilizatori ai țigărilor electronice în România este o dovadă în această privință. Păcat că specialiștii în sănătate publică nu înțeleg că de fapt comunitatea de vaping constituie aliatul lor natural. Noi nu suntem anti-vacciniști, nu urâm doctorii, nu credem ca te faci mai bine mergând la vraci. Dimpotrivă, suntem probabil cea mai pro-știință comunitate de consumatori din țară. Nu cred că o să vedeți prea mulți oameni citind studii despre produsele de consum pe care le cumpără, dar noi o facem. Tocmai de aceea e timpul să ascultați ceea ce are de zis comunitatea de vaperi, care de peste 15 ani folosește cu succes țigările electronice pentru a sta departe de fumat. E timpul să folosim țigara electronică și celelalte produse alternative cu nicotină pentru a ajuta milioane de români să renunțe la fumat.

Alexandru Gogoană, președinte al Asociației Consumatorilor de Produse Alternative cu Nicotină- www.acpan.ro

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Cea mai bună şi sănătoasă reţetă de post! Salata de fasole care face furori pe TikTok în această perioadă
Cea mai bună şi sănătoasă reţetă de post! Salata de fasole care face furori pe TikTok în această ...
Problemele de sănătate cu care Andi Moisescu s-a născut. A fost crescut de bunici de la vârsta de 2 săptămâni!
Problemele de sănătate cu care Andi Moisescu s-a născut. A fost crescut de bunici de la vârsta de ...
Greșeala pe care toți o fac în bucătărie! De ce nu trebuie să pui leuștean în toate ciorbele
Greșeala pe care toți o fac în bucătărie! De ce nu trebuie să pui leuștean în toate ciorbele
Rețeta perfectă pentru Postul Paștelui: Chiftele de ciuperci cu cartofi
Rețeta perfectă pentru Postul Paștelui: Chiftele de ciuperci cu cartofi
De ce Pluto NU mai este considerată planetă. Răspunsul care îți va schimba percepția!
De ce Pluto NU mai este considerată planetă. Răspunsul care îți va schimba percepția!
6 secrete culinare ale Prințesei Diana: Ce mânca, de fapt, prințesa favorită a lumii!
6 secrete culinare ale Prințesei Diana: Ce mânca, de fapt, prințesa favorită a lumii!
Plante magice: Le sădești o singură dată și te bucuri de ele toată viața!
Plante magice: Le sădești o singură dată și te bucuri de ele toată viața!
Crin Antonescu își depune candidatura pentru alegerile prezidențiale
Crin Antonescu își depune candidatura pentru alegerile prezidențiale
De ce a respins CCR primele contestații împotriva candidaturii lui Călin Georgescu. Decizia care nu îi asigură victoria
De ce a respins CCR primele contestații împotriva candidaturii lui Călin Georgescu. Decizia care nu ...
Planul suveraniștilor. Ce măsuri vor lua dacă Georgescu va fi blocat în candidatura la președinție
Planul suveraniștilor. Ce măsuri vor lua dacă Georgescu va fi blocat în candidatura la președinție
Parcări de lux! Orașul din România unde un loc de parcare costă cât o mașină: „Trebuie să muncesc vreo 5 ani numai să îmi iau parcare”
Parcări de lux! Orașul din România unde un loc de parcare costă cât o mașină: „Trebuie să muncesc ...
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Călin Georgescu, acceptat sau respins la prezidențiale? BEC decide astăzi verdictul
Călin Georgescu, acceptat sau respins la prezidențiale? BEC decide astăzi verdictul
9 martie: Legenda celor 40 de Mucenici și tradițiile care îți aduc noroc! Ce trebuie să faci în această zi
9 martie: Legenda celor 40 de Mucenici și tradițiile care îți aduc noroc! Ce trebuie să faci în ...
Horoscop 9 martie 2025. Ghinion financiar pentru această zodie! Vezi ce te așteaptă
Horoscop 9 martie 2025. Ghinion financiar pentru această zodie! Vezi ce te așteaptă
Trucul perfect pentru o casă parfumată. Ai nevoie de un singur ingredient pe care toată lumea îl are în bucătărie
Trucul perfect pentru o casă parfumată. Ai nevoie de un singur ingredient pe care toată lumea îl ...
Peste 1.200 de contestații împotriva lui Călin Georgescu zguduie alegerile prezidențiale!
Peste 1.200 de contestații împotriva lui Călin Georgescu zguduie alegerile prezidențiale!
Ora perfectă la care să îți alimentezi mașina. Intervalul de timp în care prețurile sunt cele mai ieftine
Ora perfectă la care să îți alimentezi mașina. Intervalul de timp în care prețurile sunt cele ...