Brigada de Poliție Rutieră a anunțat că vor exista restricții temporare de trafic în București. Limitările de circulație au intrat în vigoare de la miezul nopții și vor ține până în noaptea de duminică spre luni, relatează antena3.ro.
Brigada de Poliție Rutieră a informat că vor exista mai multe limitări de circulație în București în acest weekend. Restricțiile au început de vineri, ora 23:30 și durează până la data de 23 – 24 aprilie, ora 00:00. Circulația autovehiculelor va fi blocată pe Drumul Între Tarlale, Drumul Gura Badicului și Drumul Gura Racului.
Restricțiile de trafic sunt implementate pentru lucrările de reparație a liniei de cale ferată industrială. Brigada Rutieră le solicită șoferilor să circule cu prudență, să respecte semnificația semnalizării rutiere temporare, precum și semnalele agenților de poliție care vor dirija traficul, și de asemenea, să păstreze distanța necesară pentru a putea frâna în condiții de siguranță.
Ultimele informații arată că weekendul este plin de evenimente în Capitală. În perioada 21 – 23 aprilie, are loc evenimentul cultural artistic „Spotlight”, între orele 19:00 – 23:00. Festivalul constă în spectacole de lumină, video mapping și instalații luminoase, iar pentru o bună desfășurare, în intervalul orar menționat vor exista restricții de trafic pe Calea Victoriei, zona cuprinsă între Bulevardul Dacia și Bulevardul Regina Elisabeta, fără a fi afectate intersecțiile.
Te-ar putea interesa și: Alertă pentru șoferi! Brigada Rutieră a efectuat un control în urma cărora a dat amenzi în valoare de aproximativ 30.000 de lei
Totodată, sâmbătă, 22 aprilie, are loc evenimentul sportiv „The Color Sun Spectacolor București 2023”, iar restricțiile de trafic intră în vigoare între orele 12:00 și 18:30. Circulația este limitată pe următorul traseu: parcarea Bibliotecii Naționale – Bulevardul Mircea Vodă – Bulevardul Unirii – Piața Alba Iulia și retur.
Evenimentul „Bucharest Street Food Festival-Spring Edition” este desfășurat în acest weekend, 22 – 23 aprilie, pe Șoseaua Kiseleff. Traficul rutier este restricționat începând cu 21 aprilie, orele 22:00 – 24 aprilie, orele 06:00, pe Șoseaua Kiseleff. Circulația este limitată pe segmentul de drum cuprins între Strada Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, și de asemenea, pe Strada Monetăriei, cu devierea traficului pe arterele adiacente. Brigada Rutieră informează că intersecțiile nu vor fi afectate.
Ministerul Apărării Naționale – Statul Major al Forțelor Terestre organizează în zilele de 22 și 23 aprilie o serie de activități dedicate „Zilei Forțelor Terestre”, în Parcul Carol I. Vor exista standuri cu produse alimentare, activități de spectacol și expoziții de tehnică militară. Brigada Rutieră informează că duminică, 23 aprilie, începând cu ora 19:00, se va desfășura activitatea de retragere cu torțe pe banda I de circulație pe traseul: Parcul Carol – Str. 11 Iunie – Bd. Regina Maria – Bd. Libertății (Piața Regina Maria+Palatul Parlamentului) – Bd. Națiunile Unite – Str. Izvor (sediul M.A.P.N.) – Șos. Panduri – Str. Prof. Dr. Rainer – Str. Prof. Dr. Marinescu (Palatul Cotroceni) – Șos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. Vasile Milea – Drumul Taberei – sediul Statului Major al Forțelor Terestre.
Citește și: Un nou semn de circulație în România. Puțini șoferi știu ce înseamnă acest indicator