- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

UE a luat decizia! Se interzic centralele de apartament. Care sunt alternativele

13 Mar, 08:24 • Fundeanu Madalina
Decizie majoră în UE. Se interzic centralele de apartament, iar oamenii vor trebui să treacă forțat pe alte tipuri de energie.
UE a luat decizia! Se interzic centralele de apartament. Care sunt alternativele

Parlamentul European a adoptat o directivă a Consiliului European pe tema eliminării gazelor cu efect de seră, iar principala măsură vizează eliminarea centralelor de apartament, care funcționează pe bază de combustibili fosili, conform informațiilor prezentate de știripesurse.ro.

Decizie majoră în UE. Se interzic centralele de apartament

În urma acestei decizii, clădirile noi ar trebui proiectate și construite în așa fel încât să aibă emisii poluante zero din 2030. Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri, iar pentru a deveni lege va trebui aprobată de Consiliul UE.

Parlamentarii urmăresc, prin toate aceste măsuri, neutralitatea climatică a sectorului clădirilor până în 2050, având în vedere faptul că, în prezent, clădirile din Uniune sunt responsabile de 40% din consumul de energie și de 36% din emisiile de gaze cu efect de seră.

Emisii zero pentru clădirile noi începând din 2030

Toate clădirile noi vor trebui să aibă emisii zero începând din anul 2030. Mai mult de atât, clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice vor trebui să aibă emisii zero începând din 2028.

Renovarea clădirilor existente

Statele membre ale UE vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030 și 26% dintre acestea până în 2033. Se urmărește îmbunătățirea eficiența energetică și, de asemenea, reducerea emisiile de gaze cu efect de seră.

Te-ar putea interesa și: Șeful Termoenergetica dă detaliile oficiale legate de interzicerea centralelor de apartament

centrale de apartament
centrale de apartament

Utilizarea panourilor solare

Dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, țările Uniunii vor trebui să introducă treptat utilizarea panourilor solare în clădirile publice și nerezidențiale, în funcție de dimensiunea lor, și în toate clădirile rezidențiale noi până în 2030.

Eliminarea centralelor termice pe bază de combustibili fosili

Statele membre UE sunt nevoite să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire. Obiectivul este eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040.

Pompele de căldură electrice, o alternativă eficientă a centralelor de apartament

Una dintre cele mai promițătoare tehnologii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră este asigurată de pompele de căldură electrice. Acestea oferă o modalitate eficientă de a asigura încălzirea spațiului și pregătirea apei calde sanitare, conform playtech.ro.

Datorită creșterii prețului la petrol și electricitate, coroborată cu creșterea taxelor aferente energiei și preocuparea crescândă pentru mediu, pompele de căldură au început să prindă în toată Europa.

Pompele de căldură sunt capabile să asigure încălzire, precum și răcire. Pompele de căldură sunt, în general, împărțite în diferite tipuri, în funcție de sursa de căldură și de radiator pentru care sunt proiectate.

Vezi și: Ultima schimbare la Casa de Pensii: Documentul OBLIGATORIU pentru o pensie mai mare în România 2024

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...