Vacanța de iarnă va acoperi, tot ca în anii anteriori, perioada sărbătorilor de iarnă. Perioada de vacanță va dura două săptămâni.
Conform structurii anului școlar 2022-2023, vacanța de iarnă va începe vineri, 23 decembrie, cu două zile înainte de Crăciun. Aceasta se va termina duminică, 8 ianuarie 2023.
Intrarea în vacanța de iarnă înseamnă și încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Anul acesta este primul în care, conform schimbărilor aduse structurii anului școlar 2022-2023 a fost înlocuirea semestrelor cu module. Astfel, cursurile sunt organizate pe cinci module și după finalizarea fiecăruia, elevii iau vacanță.
A treia vacanță din cele cinci prevăzute în anul școlar 2022-2023, va dura o săptămână și va fi în perioada 3-26 februarie, în funcție de decizia fiecărui inspectorat școlar.
Ai mai putea citi: Prima vacanţă pentru elevi începe pe 22 octombrie. Cât vor sta acasă elevii de Crăciun şi Anul Nou
Anul acesta, conform unei decizii stabilite de Ministerul Educației, nu mai puțin de 30 de judeţe au decis ca vacanţa din luna februarie să fie în ultima săptămână. De partea cealaltă, zece judeţe, au ales cea de-a treia săptămână, iar elevii din Bucureşti şi Suceava vor avea vacanţă va fi în cea de-a doua săptămână din februarie.
Cele 30 de județe care au stabilit ca vacanța să fie acordată în perioada 20-24 februarie 2023 sunt: Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Alba, Sibiu. Brașov, Covasna, Harghita, Mureș.
Cele 10 județe care au stabilit vacanța în perioada 13-17 februarie 2023 sunt: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.
Următoarea vacanță va fi în perioada sărbătorilor pascale. Elevii vor avea vacanță începând de vineri, 7 aprilie și până marți, 18 aprilie. Ultima vacanță din anul școlar 2022-2023 va începe vineri, 16 iunie și se va încheia pe 3 septembrie.
Citește și: Vești bune pentru iubitorii de zăpadă. Sezonul de schi se deschide miercuri în stațiunea Păltiniș