Concedieri masive la o companie majoritată de stat. Aproape 300 de angajați de la Șantierul naval Damen Mangalia cor fi disponibilizați, a anunțat astăzi, 18 decembrie 2024, directorul general al companiei, Sofien Lamiri.
Da,men Shipyards Mangalia a intrat în insolvență pe 19 iunie 2024, cu datorii de peste 800 de milioane de lei.
Conducerea companiei, care operează șantierul naval omonim de la malul Mării Negre, intrată în insolvență în iunie 2024, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că este nevoită să facă disponibilizări de personal.
„Am reușit să luăm proiecte noi de reparații, însă ele nu oferă decât câteva zeci de mii de ore de producție, iar banii care vin sunt mai puțini decât banii care ies. Am încercat foarte mult să preluăm proiecte mari. Am fost în negocieri și am discutat, însă proiectele mari au nevoie de capital mare, cât și de prefinanțare. Discutăm cu instituții financiare pentru a securiza astfel de investiții. Timpul merge împotriva noastră, iar pentru a avea cele mai bune șanse să supraviețuim și să avem restartul pentru a trăi mai mult, trebuie să reducem personalul cu 295 (de persoane – n.r.). Este o zi grea pentru noi și îmi e greu să vă anunț asta”
, a declarat directorul general al companiei, Sofien Lamiri, conform Ziua de Constanța.
„Vă spuneam că prima măsura imediată a fost să aducem capital. Singura modalitate era să vinzi activele neesențiale. Ne-au adus niște bani, am încheiat contracte noi. 1430 de angajați erau inițial. Conducerea companiei anunță astfel cu regret disponibilizările, administratorul judiciar făcând mențiunile că au făcut tot ce au putut și au luat toate masurile premergătoare înainte de a se ajunge la această decizie.
Nu există salarii neplătite în acest moment. Inclusiv oamenii care vor fi disponibilizați în urma acestei măsuri, inclusiv ei vor fi plătiți în continuare. Mai putem accesa din fond până în martie, așa prevede legea. Procesul este în faza de start, disponibilizarea – efectele vor fi făcute în februarie-martie. Angajați din toate departamentele vor fi luați în calcul pentru disponibilizări”, a spus, la rândul său, reprezentantul administratorului judiciar CITR, Florin Constantin.
Citește și: Noi concedieri la final de an. Mai multe companii trimit acasă mii de angajați înainte de Crăciun
Damen Shipyards Mangalia a intrat în insolvență pe 19 iunie 2024, cu datorii de peste 800 de milioane de lei. În luna februarie a acestui an, olandezii de la Damen au dat în judecată România la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, cerând realizarea acordului de asociere încheiat în 2018 și despăgubiri de jumătate de miliard de euro, pentru că, printr-o lege adoptată de Parlament la finalul lunii iunie 2023, pentru îndeplinirea unui jalon PNRR, companiile aflate în situația specială a Damen Shipyards Mangalia, cu acționar majoritar de stat, dar cu control operațional privat, nu mai sunt exceptate de la legislația locală a fuvernanței corporative a întreprinderilor publice.
Acționar majoritar al DSMa, cu 51% din capital, este societatea de stat Șantierul Naval 2 Mai SA, controlată de Ministerul Economiei. Grupul olandez Damen Holding BV deține restul de 49% din acțiuni, dar și controlul asupra managementului operațional al șantierului, în baza acordului de asociere încheiat în 2018, când coreenii de la Daewoo și-au cedat participația majoritară. Statul român consideră acordul reziliat.