Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza, în luna ianuarie a anului viitor, 83 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.234 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.
Citește și: Cele mai scumpe orașe din lume, în 2022. Mai multe mari destinații turistice sunt la egalitate
Potrivit unui comunicat al instituţiei, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum femeie de serviciu – 98 persoane; operator introducere validare şi prelucrare date – 94 persoane; competenţe cheie – comunicare în limba română – 84 persoane; instalator instalaţii tehnico – sanitare şi de gaze – 84 persoane; agent de securitate – 62 persoane; patiser – 60 persoane; coafor – 42 persoane; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – 42 persoane; îngrijitor spaţii verzi – 42 persoane; lucrător în comerţ – 42 persoane.
Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt Bucureşti (126 persoane), Braşov (98 persoane) şi Dâmboviţa (84 persoane).
Alte articole: Un medic oferă sfaturile esențiale pentru masa de Crăciun! „Beţi cu capul, nu cu stomacul”