Românii primesc bani de la stat în valoare de 1,8 milioane de lei. Acordarea sumelor de bani sub formă de ajutoare de urgență a fost aprobată, miercuri, de Guvern, potrivit antena 3 CNN.
Beneficiarii acestor ajutoare de urgență sunt familiile și persoanele singure cu probleme sociale grave. Proiectul are scopul de a sprijini 432 de familii și persoanele singure.
Aceste persoane, pot fi victimele unor incendii, alunecări de teren, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială.
Suma de 471.500 lei este pentru 75 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.
Suma de 42.500 lei a fost alocată pentru pentru 13 familii afectate de alunecări de teren, din județele Buzău, Dâmbovița și Gorj, iar 1.353.500 lei vor merge la 335 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale alocă acest buget pentru plățile ajutoarelor de urgență.