Directorul CNAIR, Cristian Pistol a transmis, în cursul zilei de 15 mai, că cel mai important și mai complex proiect care se construiește în România este Autostrada Sibiu-Pitești, autostradă care traversa Carpații și va lega Vestul de Estul Europei. Pistol a explicat că tronsoane din această autostradă vor fi date pe rând în circulație, iar termenele de finalizare sunt cuprinse în următorii 4 ani, urmând ca în 2028 să traversăm Carpații.
”Construcția acestei autostrăzi este extrem de importantă, nu doar pentru România, ci și pentru economia europeană. Autostrada Sibiu – Pitești este deosebit de relevantă pentru desfășurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcțional o traversare de la Vest la Est a teritoriului național.
De asemenea, este și prima legătură cu rețeaua rutieră europeană care traversează Munții Carpați. Acest obiectiv al României și al Uniunii Europene este așteptat de mai bine de trei decenii de către români.
La momentul finalizării, autostrada Sibiu-Pitești va avea 122,11 km și va completa coridorul 4 Pan European pe A1.”, a explicat Cristian Pistol, într-un interviu pentru Capital.
Cristian Pistol a mai ținut să transmită că, la ora actuală, se lucrează la cele două tuneluri Daniela și Alina, care vor străpunge Carpații. Cel mai târziu în anul 2028 va fi dat în circulație și ultimul tronson al acestei autostrăzi.
”Primii 13,17 km ai acestei autostrăzi, între Sibiu și Boița au fost deschiși circulației în decembrie 2022.
Secțiunea 2, Boița – Cornetu (31,33 km) este în etapa finală de Proiectare și anul acesta va începe construcția primilor kilometri ai acestei secțiuni care are termen contractual de finalizare anul 2028.
Aceeași situație este și în derularea contractului pentru construcția secțiunii 3, Cornetu – Tigveni (37,40 km)
Secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș, (9,86 km.) este în plin șantier, stadiul fizic a ajuns la 25,5%, iar termenul contractual de finalizare este anul 2027.
Aici au început forajele pentru construcția celebrului tunel Momaia în lungime de 1,35 km. Acest tunel este compus din două galerii în lungime totală de 2,7 km.
Săpăturile la tunel au ajuns la 415 m în galeria dreaptă și la 285 m în galeria stângă, fiind excavați până acum, din cele două galerii, peste 110.000 mc.
Forarea piloților a ajuns la un stadiu de 77%.
Pentru terasamente au fost săpați peste 320.000 mc.
În baza de producție au fost realizate primele 2 grinzi, urmând să înceapă și execuția de predale și alte elemente prefabricate necesare acestui proiect.
Lucrările pe secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km), au ajuns la un stadiu fizic de 63 % și chiar dacă termenul contractual de finalizare a lucrărilor este 2025, sper ca la finalul acestui an să fie posibilă deschiderea circulației și pe primii km de autostrada ai acestei secțiuni.
Valoarea totală a acestei investiții este de 13,57 miliarde lei fără TVA.”, a mai explicat Cristian Pistol.