Conform unuia dintre cele mai dezbătute proiecte de lege din România, angajații din sectorul privat au tot mai multe șanse să se bucure de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei, așa cum se bucură și angajații din domeniul public. Este de așteptat ca acest lucru să se întâmple începând de anul viitor, deoarece în prezent se caută soluții pentru a stabili un buget clar pentru vouchere.
Aceste tichete ar urma să se acorde din bugetul de stat, în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2026. Proiectul a fost inițiat de parlamentari PSD, PNL și UDMR. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Vezi și: Aproape că nu îți vine să crezi! Locul din România în care două feluri de mâncare costă 15 lei
În acest sens, toți angajații din mediul privat care au un contract individual de muncă vor primi aceste vouchere. În situația în care un român are mai mute contracte de muncă, acesta va trebui să aleagă un singur angajator de la care să primească voucherele. La ora actuală, salariații din sectorul privat pot primi vouchere, însă din bugetul firmelor la care sunt angajați. Valoarea maximă a acestor tichete poate ajunge până la 13.800 de lei, echivalentul a şase salarii minime brute, pe ţară.
„Pe lângă eliminarea discrepanţelor dintre cele două categorii de salariaţi – bugetari şi cei din sectorul privat – valoarea tichetelor de vacanţă se întoarce practic în economie, iar consecinţele sunt pozitive pentru întreaga industrie a turismului şi activităţilor conexe (HoReCa, industria alimentară, industria de transport, servicii, comerţ)”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative cu privire la modificarea şi completarea OUG 8 2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.
Potrivit propunerii legislative: „Începând cu data de 1 ianuarie 2024, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, instituțiile publice (…) precum și angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, anual, până la data de 31 decembrie 2026, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță, în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare salariat”.
Ai mai putea citi: Se dau bani pentru acești români! Documentele trebuie depuse până la 9 august