Mai multe zboruri Ryanair au fost suspendate. Românii care și-au planificat vacanța la acest final de săptămână și au în plan să meargă în mai multe destinații din țară trebuie să își caute alte alternative de transport.
Se pare că rezervările online de pe site-ul companiei nu mai sunt posibile după data de 29 octombrie, iar biletele sunt deja epuizate pentru această dată.
Se pare că nu este niciun anunț făcut oficial pe pagina companiei, iar ofițerii de presă nu au răspuns la solicitarea jurnaliștilor de la ProTV. Dacă această decizie este una oficială, este doar o chestiune de timp până când se va anunța și pe pagina companiei.
Cu toate acestea însă, conform boardingpass.ro, decizia de suspendare a curselor este cunoscută din luna august, iar șase rute spre sau dinspre România nu vor mai fi operate de la sfârșitul lunii octombrie 2022.
De altfel, tot la finalul lunii octombrie 2022 vor fi suspendate și zborurile de pe câteva rute sezoniere:
De altfel, potrivit companiei, începând cu luna următoare se va mai renunța și la ruta Sibiu – Bologna. În septembrie Ryanair a suspendat și alte trei rute: București – Chania; București – Corfu; Sibiu – Corfu.
Ai mai putea citi: Premieră pentru România. Țara va găzdui, pentru prima dată, o reuniune a miniștrilor de externe din NATO