- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Razboi pirateriei software. Sute de romani, cercetati pentru incalcarea drepturilor de autor

09 Apr, 11:48 • adrian.mihaltianu
Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) a desfasurat in 2012 o serie de activitati de combatere in domeniul pirateriei software in randul companiilor si distribuitorilor din Romania. In cadrul acestor actiuni, au fost efectuate 691 de verificari, in urma carora au fost inregistrate 313 dosare penale.
Razboi pirateriei software. Sute de romani, cercetati pentru incalcarea drepturilor de autor

Au fost depistate 351 de persoane care
sunt cercetate pentru savarsirea de infractiuni de incalcare a
drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator, iar in 126
dosare penale a fost dispusa inceperea urmaririi penale, fiind
indisponibilizate peste 3.000 de sisteme informatice, echipamente
specifice sau sisteme de stocare a programelor.

In ceea ce priveste programele
apartinand membrilor BSA – The Software Alliance, exista 17
condamnari in 2012
, dintre care 4 condamnari pronuntate impotriva
administratorilor unor companii care au utilizat software piratat,
iar 12 pentru cazuri de distribuire de programe pentru calculator
pirat
.

Parteneriatul
dintre Politia Romana si BSA s-a dovedit a fi unul extrem de benefic
pentru institutia noastra care a primit sprijin atat in ceea ce
priveste prevenirea pirateriei software, cat si in actiunile
destinate combaterii faptelor circumscrise acestui domeniu”, a
declarat Vasile Viorel, chestor de politie, adjunct al inspectorului
general al Politiei Romane.

“Demersurile comune sunt importante
si prin prisma faptului ca activitatile derulate in colaborare
contribuie la indeplinirea obiectivului strategic al Inspectoratului
General al Politiei Romane care vizeaza asigurarea climatului de
legalitate mediului de afaceri”, a adaugat acesta.

Claudiu Scarlatache, comisar-sef de
politie, director adjunct al Directiei de Investigare a Fraudelor din
cadrul IGPR, a subliniat ca eforturile Politiei
Romane de combatere a pirateriei software au continuat si in anul
2012 pentru diminuarea consecintelor acestui gen de criminalitate,
care se manifesta atat asupra industriei de specialitate, cat si
asupra economiei in ansamblul sau.

“Un mediu de afaceri legal si
concurential presupune in primul rand conditii egale intre operatorii
comerciali in pietele in care isi desfasoara activitatea. In domeniul
protectiei drepturilor de proprietate intelectuala Politia isi
focalizeaza atentia asupra situatiilor in care pirateria software
interfereaza cu fenomenul evazionist”, a spus Scarlatache.

[b]Scaderea ratei piratriei[/b]

La randul sau, Magda Popescu,
reprezentantul BSA – The Software Alliance Outside Counsel, a
declarat ca fenomenul pirateriei software trebuie
sa primeasca un raspuns ferm din partea autoritatilor competente
pentru aplicarea legii si din partea titularilor de drepturi.

Astfel de
actiuni, alaturi de activitatile de informare si constientizare a
utilizatorilor si comerciantilor de software cu privire la valoarea
proprietatii intelectuale si riscurile asociate utilizarii de
software pirat, unde din nou avem ca parteneri politia, sunt de
natura sa conduca l
a
scaderea ratei pirateriei, cu

beneficii pentru intreg mediul economic, de la reteaua de furnizori
la piata muncii si bugetul de stat”, a spus Popescu.

[b]Cazuri
investigate anul trecut[/b]

Unul dintre cazurile
investigate in 2012 a fost la Timisoara, unde a avut loc o verificare
a Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Timis la noua
puncte de lucru apartinand companiilor Tossit S.R.L. Si Print 84
S.R.L.,
avand ca obiect de activitate
servicii de printare si fotocopiere. Verificarea a condus la
identificarea a 11 sisteme de calcul pe care erau instalate programe
in mare parte nelicentiate, apartinand companiilor membre BSA
Autodesk Inc. si Microsoft Corporation.

BSA a formulat
plangeri penale si cereri de despagubiri in numele acestor membri
pentru 12.670 euro, inclusiv daune morale. Dupa verificare, cele doua
companii au intrat in legalitate prin achizitionarea licentelor
necesare si, in plus, au fost obligati la despagubiri pentru
incalcarea drepturilor de autor de pana la momentul controlului.

In ce priveste
activitatile de distribuire de software neautorizat, compania S.C.
Evotrade S.R.L., cu sediul in Oradea si punct de lucru in
Cluj-Napoca, a achizitionat, in perioada iulie 2011- noiembrie 2012,
pachete de Office 2003 Standard Edition incomplete – fara certificat
de autenticitate – din Suedia si le-a comercializat in Romania, atat
prin punctul de lucru din Cluj-Napoca, cat si online, prin
evocomputers.ro.

Prin revanzarea de
software neautorizat, Evotrade nu doar ca s-a expus riscului de
investigatie penala, dar si-a pus si clientii in situatia de a
utiliza programe nelicentiate corect, fapta care reprezinta
infractiune. Din momentul in care au fost descoperite aceste
activitati, Evotrade a incetat orice activitate neconforma legii, a
demarat procedurile necesare intrarii in legalitate si contactarea
clientilor in vederea recuperarii acestor pachete si restituirii
pretului platit.

F.A., din Bucuresti, ca parte a unei
retele organizate de patru persoane, a desfasurat activitati de
realizare de software piratat in vederea distribuirii ulterioare si
de utilizare de software fara licenta. Activitatea nelegala a fost
descoperita de politie, iar titularii drepturilor de autor asupra
programelor pentru calculator au formulat plangere penala si cerere
de despagubiri pentru suma de 27.281 euro, inclusiv daune morale.

Grupul infractional a fost trimis in
judecata in februarie 2011, iar inculpatul a fost condamnat de
Tribunalul Bucuresti in luna decembrie 2012 si urmeaza sa execute
pedeapsa de patru ani de inchisoare cu executare. De asemenea,
s-au acordat in intregime despagubirile solicitate. Dosarul este in
acest moment in apel la Curtea de Apel Bucuresti.

30.000 de scrisori

In ceea ce priveste activitatile de
prevenire, in cadrul campaniei comune IGPR-BSA „Poti sa treci de
orice verificare cu bine?”, derulata incepand din septembrie 2012,
30.000 de companii au primit
scrisori
din partea celor doi parteneri, prin care au fost
informate cu privire la riscurile asociate pirateriei software.

Ca si in alte
domenii ale criminalitatii, si in cazul pirateriei software si-a
dovedit eficienta abordarea integrata prevenire-combatere a
problematicii, intrucat prin acest mod de lucru se asigura o
interventie completa asupra segmentului infractional vizat, printr-o
informare specializata a grupului tinta, coroborata cu actiuni de
impunere a legii”, a spus Constantin Stroescu, comisar-sef de
politie, seful Institutului de Cercetare si Prevenire a
Criminalitatii din cadrul IGPR.

Rolul
activitatilor de prevenire desfasurate in cadrul Campaniei ‘Poti sa
treci de orice verificare cu bine?’ este de a atrage atentia
agentilor economici cu privire la consecintele legale, la riscurile
de securitate a informatiilor confidentiale, precum si la cele legate
de imaginea companiilor care decurg din utilizare de programe de
calculator fara licenta”, a adaugat Constantin Stroescu.

Pana la 31 martie inclusiv, 7.513 din
aceste companii au primit consultanta BSA referitoare la modul in
care se poate realiza un audit software, iar 3.183 dintre acestea au
trimis formularele de auto-auditare, marea majoritate fiind
consiliate in continuare de BSA sau chiar membrii BSA in legatura cu
cele mai avantajoase variante de intrare in legalitate.


[b]Citeste si:
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-it-c/62-dintre-utilizatorii-de-calculatoare-din-romania-recunosc-ca-au-utilizat-software-piratat-76589/]62%
dintre utilizatorii de calculatoare din Romania recunosc ca au
utilizat software piratat[/url][/b]

Urmărește Daily Business pe Google News