„Ne asteptam ca investitia realizata sa fie acoperita de veniturile pe care le vom obtine la finalul evenimentului, si probabil va ramane si un mic profit, in conditiile in care 20% din venituri vor acoperi onorariile vorbitorilor”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Badescu.
Seria de conferinte si seminarii a debutat la sfarsitul anului trecut, cu evenimentul Conferinta Nationala a Presei din Romania – Ziarele si New Media in Dialog cu Viitorul, care a numarat 18 vorbitori, si la care au participat 200 de persoane, majoritatea din top si middle managementul companiilor de presa, new media si publicitate din Romania.
Ce procent din veniturile unui eveniment acopera onorariile speakerilor
In cazul Inovatia in Media, onorariile personalitatilor care vor conferentia se ridica la aproximativ 20% din veniturile asteptate la finele evenimentului, un procent echilibrat, in conditiile in care – spune Amalia Badescu – in cazul evenimentelor exlusiviste unde numarul de participanti este limitat iar calitatea vorbitorilor trebuie sa fie peste medie, onorariile speakerilor pot ajunge si la 40-50% din venituri.
„Piata romaneasca nu este inca suficient de atragatoare pentru vedetele presei mondiale (redactori de la publicatii internationale de prestigiu, strategi de presa si new media, etc). Puterea de negociere ajunge in final la argumentul financiar”, a explicat directorul executiv al Media Management Institute.
Anul acesta, seria de evenimente Inovatia in Media va numara 12 speakeri, internationali si din Romania, printre care Carlo Campos (directorul companiei de consultanta Innovation Consulting Group, expert in planning strategic), Jim Chisholm (ex-strategy advisor in cadrul World Association of Newspapers, care a colaborat cupublicatii ca Financial Times, The Guardian sau The Telegraph), George Brock (international editor The Times), Marius Hagger (director general Ringier Romania) sau Cosmina Noaghea (director publishing Publimedia International).
Inovatia in Media este un proiect organizat de Media Management Institute in colaborare cu WAN (World Association of Newspapers) si organizatia de presa IFRA.
Business-ul Media Management Institute (MMI) targeteaza jurnalistii si managementul media din Romania si international. Din portofoliul de servicii al companiei se numara programe de training dedicate jurnalistilor si managementului media, organizare de seminarii si conferinte, servicii de consultanta in media, identificarea si analiza tendintelor in media locala si internationala.