- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

CEO-ul Clear Channel: In outdoor se incearca mutarea banilor spre spatiul public, unde nu se fac licitatii

21 Apr, 00:01 • andra.gheorghe
Pentru a afla ce inseamna in realitate criza pentru outdoorul local, o piata nemasurata si nereglementata, supusa la presiuni din partea autoritatilor locale, care si-a pierdut advertiserul principal - imobiliarele, DailyBusiness.ro a vorbit cu Mihai G. Mihai, CEO-ul Clear Channel, companie care a "atacat" publicitatea stradala din Romania in 2007, prin achizitia Klass Advertising, si a incheiat 2008 cu afaceri de 9,2 milioane euro.
CEO-ul Clear Channel: In outdoor se incearca mutarea banilor spre spatiul public, unde nu se fac licitatii

Clear Channel Romania este parte a holdingului american Clear Channel Outdoor, grup prezent in peste 50 de tari, cu afaceri de 3,28 miliarde de dolari in 2008 si un profit operational de 741,3 milioane de dolari.

DailyBusiness: Jucatorii estimeaza outdoorul local undeva la 60 – 70 milioane euro in 2008. Ce procent din acest volum a fost atras de promovarea in Capitala si ce pondere a avut-o provincia?
Mihai G. Mihai: Pentru 2008 si noi am estimat aceeasi valoare, undeva la circa 70 milioane euro, in functie de cifrele de afaceri ale principalilor jucatori. Circa 50 milioane euro au fost atrasi in Bucuresti, iar restul in provincie.

DB: Care sunt orasele de provincie care atrag cele mai mari investitii in outdoor?
MGM: Cel putin pana in 2008 sunt 5 locatii importante, Timisoara, Constanta, Iasi, Cluj si Brasov. Pe langa acestea, noi mai avem spatii in primele 30 de orase ale tarii, 20 dintre ele fiind folosite anul trecut in campaniile outdoor ale clientilor nostri.

DB: Anul acesta va propuneti sa va extindeti si in alte locatii?
MGM: Putem sa ne extindem cu alte locatii premium, insa nu cred ca mai are sens sa o facem in alte orase, deja le avem pe cele importante, din punct de vedere al consumului pe outdoor.

DB: Ce valoare estimati pentru outdoorul local in 2009, in contextul crizei financiare care afecteaza toate nisele de promovare?
MGM: Este greu de estimat. Daca mergem in trend cu celelalte medii, putem spune ca va urma o scadere de 10% -15%, maxim 20%.

DB: In 2008, outdoorul a atras in jur de 9% din volumul total al investitiilor publicitare. Anul acesta cat credeti ca va atrage?
MGM: Daca scaderea va fi procentuala, va ramane cu 9%. In principiu dupa 2003 – daca nu ma insel – tot la aceeasi pondere „ne-am jucat”, 9%-10%, in functie de an.

DB: Cum se schimba ierarhia advertiserilor outdoor, in conditiile in care imobiliarele si auto- doi dintre investitorii majori in reclama stradala – au redus masiv sau chiar au renuntat la promovare?
MGM: Imobiliarele au reprezentat anul trecut in jur de 20% din totalul pietei, iar cei din auto mai putin. Imobiliarele nu au un an bun acum, deci nici nu vor cheltui. Speram sa fie inlocuiti de cei care au bunuri „care se misca repede” (bunuri de larg consum – n.r.), retailul in general. Asta si vedem, pentru ca deja cei mari au achizitionat mai multe locatii pe termen lung si speram sa acopere golurile.

DB: Pe langa pierderea unui advertiser important, outdoorul mai are o problema. Intentia primariei Capitalei de a interzice meshurile, suporturile tip plasa de pe cladiri (Clear Channel obtine circa 50% din venituri din acest tip de suporturi – n.r.). In ce stadiu a ramas aceasta problema?
MGM: Nu a fost neaparat intentia primariei de a interzice meshurile, cat a unui grup de consilieri din primarie. Nu putem spune ca aceasta intentie a venit ca o necesitate pentru infrumusetarea orasului, a cresterii incasarilor la bugetele locale, sau a cresterii calitatii outdoorului in general. Este o solutie de criza, daca vreti.

DB: Mai exact?
MGM: Atunci cand bugetele scad in piata, competitorii si alti jucatori care se simt afectati se gandesc sa traga cat mai mult pe produsele sau suporturile din portofoliul lor. Este interesul concurentei care administreaza spatii outdoor publice (gen statii RATB, mobilier stradal). De aceea spun ca nu pot generaliza, sau acuza primaria ori consiliul general pentru aceasta intentie. Practic s-a urmarit mutarea bugetelor de pe domeniul privat (unde sunt amplasate majoritatea mesh-urilor – n.r.) in cel public (prin relocarea bugetelor catre alte locatii outdoor, publice – n.r.).

DB In ce stadiu este in prezent aceasta decizie?
MGM: Interdictia ar fi oricum o aberatie, daca doriti. In primul rand incalca legea concurentei si nu ar avea cum sa scoata o astfel de hotarare de consiliu. E foarte usor atacabila, deci o bila neagra si pentru ei. Momentan, consider ca nu mai este de actualitate acea interdictie. Necesitatea este de a reglementa outdoorul in general. Nu poti sa interzici un tip de suport. Nu asa obtii o imbunatatire a imaginii de ansamblu. Practic, elimini aceste suporturi, dar le favorizezi pe cele de la sol, care oricum arata mult mai rau decat cele de pe blocuri. Diferenta intre cele doua este ca cele de pe domeniul privat aduc niste incasari atat la bugetele locale cat si la asociatiile de proprietari. Si chiar daca volumele, bugetele, se vor muta pe domeniul public, incasarile la primarie nu vor creste, pentru ca in ultimii ani nu s-au mai organizat licitatii pe spatiul public. Vor ramane aceleasi contracte de 3 dolari pe panou, sau nimic.

DB: S-a renuntat cu totul la aceasta intentie?
MGM: Noi asa credem. Atata timp cat cei care au initiat discutia au „lasat-o mai moale” in ultimul timp. Oricum, nu era vorba numai de meshuri. Interdictiile se faceau pe diferite suporturi de pe domeniul privat. In mare, tot felul de gaselnite astfel incat sa nu ai posibilitatea sa te instalezi pe domeniul privat. A avut deja loc o pseudo dezbatere publica pe marginea regulamentului, la primarie, dar a fost cel putin ciudata.

DB: In ce sens ciudata?
MGM: Cu doua zile inainte de dezbaterea respectiva din sedinta, a disparut complet de pe site-ul primarie proiectul de regulament, pe care tot ei l-au introdus. Au promis niste lucruri acolo care nu s-au mai intamplat. Nu au afisat pe site ce au promis: proiectul de regulament, dar si aducerea in atentia publica a contractelor de pe domeniul public, pentru ca asa e normal. Sa se verifice volumul incasarilor la bugetul local. Deocamdata nu s-a intamplat nimic. Noi oricum vom forta procedurile. Ca si ceilalti din piata suntem interesati de reglementare. Atat timp cat exista niste reguli clare, corecte pentru toata lumea, ca sa stim cum jucam, nu e nici o problema. Cu siguranta vor exista niste pierderi in zonele centrale pentru toti jucatorii din piata, dar pe termen lung, asta este solutia. Si, bineinteles, orice regulament fara un termen de aplicare si fara o licitatie pentru domeniul public este inutil.

DB Ce semnale aveti ca autoritatile iau in serios nevoia organizarii de licitatii publice?
MGM: Daca reusim sa ne conjugam eforturile, jucatorii din piata outdoor si reprezentantii autoritatilor locale, sunt sanse foarte mari. Exemplul cel mai bun este sectorul 3 al Capitalei, unde s-au demontat foarte multe panouri de pe spatiul public, care plateau foarte putin sau nu erau autorizate. Sanse sunt, e nevoie de vointa. Noi oricum vom urmari crearea unui cadru legal, altfel nu avem nici o sansa sa ajungem numarul 1 in piata. Si acesta este planul. Sa fim primii in top, asa cum suntem oriunde in lume.

DB: In cat timp va propuneti sa atingeti acest obiectiv?
MGM: Cu siguranta nu anul acesta. Este un obiectiv pe termen lung, insa cu siguranta este cel principal.

DB: Apropo de obiective. Ce tinteste business-ul Clear Channel in 2009? Are in plan noi achizitii?
MGM: Nu stiu daca este tocmai cel mai bun moment pentru achizitii. Consideram ca acest an, avand in vedere ca a aparut si discutia cu noul regulament, este numai bun pentru a forta si a atrage noi clienti, chiar daca asta inseamna ca profitul sa nu creasca, sau sa ramana la fel. Cred ca e timpul sa marsam mai tare pe reglementarea pietei si de acolo se va castiga pe termen lung.

DB: Epamedia si News Outdoor intentioneaza sa vanda. La nivel global, Clear Channel este interesat de o tranzactie. Pe plan local au loc negocieri?
MGM: Regional vorbind, si News si Epamedia sunt de vanzare, sau vor fi de vanzare. Potentialii cumparatori sunt Clear Channel si JC Decaux. Regional sunt discutii, tatonari care dureaza de ani de zile. Nu exista insa nimic concret pentru anul acesta. Insa local, in nici un caz.

DB: Cati clienti vreti sa mai atrageti anul acesta?
MGM: Cat de multi. In general, noi am reusit sa ne mentinem de la un an la altul toti clientii cu care am lucrat. In principiu, colaboram cu majoritatea marilor agentii de media din Romania, cu siguranta vom ataca si alti clienti care vin in Bucuresti, dar si in tara.

DB: Ati reusit sa intrati in 2009 cu acelasi portofoliu?
MGM: Da. Cu exceptia celor din real estate si alte industrii conexe, cu toti ceilalti clienti am resemnat contractele.

DB: Pe cei din real estate i-ati inlocuit cu alte industrii?
MGM: Noi nu am vrea sa-i inlocuim, am vrea sa-i resuscitam. Este prea devreme sa discutam de inlocuirea lor. Practic, bugetele lor s-au cam teminat in decembrie. Dupa aceasta luna s-au retras toti sau majoritatea si nu mai investesc in publicitate in general, nu numai in outdoor. Nu stiu daca e tocmai cea mai buna miscare pe care puteau sa o faca in conditii de criza.

DB: Se estimeaza deja ca din a doua jumatate a anului vor demara din nou investitiile in comunicare. Sunteti de acord?
MGM: Nu stiu cat de mult e criza si cat de mult a fost amplificata de media si de contextul international.

DB: De ce ati recomanda promovarea outdoor in fata altor medii, in contextul actual?
MGM: In perioada asta este bine sa promovezi in primul rand pentru ca nu mai exista „padurea” de reclame care era anii trecuti. Practic esti mult mai vizibil. Dar nu neaparat anul acesta, si anii trecuti outdoorul a avut o crestere importanta, a ajuns cam pe al doilea loc dupa televiziune la un moment dat. Tocmai pentru ca preturile, costurile nu sunt foarte mari. Sau raportul calitate-pret este destul de echilibrat. Pana anul trecut o locatie centrala, premium, de dimensiuni spectaculoase, costa 5.000-10.000 euro maxim, cu expunere de o luna. Un pret corect, pentru Bucuresti.

DB: Ce strategie veti aborda pentru siguranta Clear Channel Romania?
MGM: Vom incerca sa mentinem portofoliul de clienti, cum am facut si pana acum si sa mentinem o dezvoltare organica. Nu cred ca e momentul sa vorbim de achizitii acum. Vor fi investitii atata timp cat domeniul public va fi scos la licitatii. Atunci cu siguranta vom avea unde sa investim. Noi am pornit business-ul din Romania cu rooftop-uri (neoane asamblate pe cladiri), dupa care am abordat nisa mesh-urilor pe fatada blocurilor. Insa am facut acest lucru tocmai pentru ca nu am avut acces in spatiul public.

DB: Sunteti hotarat sa investiti in spatiul public?
MGM: Vrem sa investim in spatiul public, sa licitam pentru panouri, mobilier stradal sau statii RATB. In momentul in care se va pune problema de astfel de licitatii vom vorbi si de investitii. Nu avem o limita de suma. Atata timp cat este un proiect ok, putem investi oricat. Avem avantajul ca Romania s-a aflat printre tarile care a avut cea mai mare crestere in 2007 si 2008 la nivel international pentru Clear Channel. In Bucuresti, ca sa iei tot mobilierul stradal, ar trebui sa ai o investitie de 20 mil. euro. Pentru noi, jucatorii locali, este o suma mare. Dar pentru Clear Channel, la nivel international, e o suma foarte mica.

DB: Ce volum de investitii ati raportat anul trecut?
MGM: Noi investim constant, de cativa ani, in extinderea retelei. Intra in cheltuielile noastre operationale. Am investit 4 milioane euro in mentinerea locatiilor, in structurile teraselor blocurilor si in achizitia de locatii noi.

DB: In 2008 ati comunicat venituri de 9,2 milioane euro. La ce afaceri va asteptati anul acesta, in cel mai bun caz, dar si intr-o varianta negativa?
MGM: Anul trecut am avut o cifra de afaceri buna. Anul acesta speram sa obtinem venituri cel putin la nivelul celor de anul trecut. E un obiectiv destul de ambitios, mai ales in conditiile actuale. Un scenariu pesimist ar fi o scadere de 20%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale. Partidele au semnat acordul de funcționare al noului Guvern
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale. Partidele ...
Top 10 cele mai frumoase colinde de Sărbători. Sunt cele mai ascultate în această perioadă
Top 10 cele mai frumoase colinde de Sărbători. Sunt cele mai ascultate în această perioadă
Carrefour dă jumătate din bani înapoi clienților, la achiziționarea următorului produs de sezon. Oferta este limitată, până pe 24 decembrie
Carrefour dă jumătate din bani înapoi clienților, la achiziționarea următorului produs de sezon. ...
Noua metodă prin care escrocii fură banii românilor ce folosesc carduri. Cum era să o pățească un internaut
Noua metodă prin care escrocii fură banii românilor ce folosesc carduri. Cum era să o pățească ...
Mărturiile cutremurătoare ale soțului gravidei moarte în Maternitatea din Botoșani: „Noi încercăm să ne purtăm ca și cum ea este în continuare cu noi”
Mărturiile cutremurătoare ale soțului gravidei moarte în Maternitatea din Botoșani: „Noi încercăm ...
Idei de împodobit bradul de Crăciun. Cele mai potrivite combinații de culori pentru globuri și alte decorațiuni
Idei de împodobit bradul de Crăciun. Cele mai potrivite combinații de culori pentru globuri și alte ...
Top cinci cele mai populare stațiuni de schi din Europa. Destinații de vis pentru iubitorii sporturilor de iarnă
Top cinci cele mai populare stațiuni de schi din Europa. Destinații de vis pentru iubitorii sporturilor ...
Ingredientul secret care îți lasă geamurile curate ca lacrima. Cu ce să le ștergi de fiecare dată, ferestrele tale vor străluci
Ingredientul secret care îți lasă geamurile curate ca lacrima. Cu ce să le ștergi de fiecare dată, ...
Cât te costă pe lună să încălzești casa cu aparatul de aer condiționat
Cât te costă pe lună să încălzești casa cu aparatul de aer condiționat
Comuna din România asaltată de rechinii imobiliari! Nu e lângă București sau Cluj, dar atrage investiții de milioane
Comuna din România asaltată de rechinii imobiliari! Nu e lângă București sau Cluj, dar atrage investiții ...
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi transport inclus
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi ...
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează