Prezenta la sedinta CNA de joi, Mura Frinculescu,
directorul executiv al Realitatea Media, a declarat ca Realitatea Media doreste
sa schimbe denumirea televiziunii The Money Channel in RTV pentru ca „nisa
de piata a The Money Channel nu este o nisa care sa aduca profit”.
„Incercam
o schimbare, mergand pe un program complementar al Realitatea TV, cu denumirea
RTV”, a spus Mura Frinculescu, citata de Mediafax.
Ea a precizat ca Realitatea Media doreste sa schimbe doar
denumirea televiziunii The Money Channel in RTV, in timp ce structura de
programe si grila de programe va ramane aceeasi.
„Aceasta nisa a viitorului RTV este o nisa dedicata
business-ului, economicului, domenii pe care noi la Realitatea TV nu le
acoperim asa cum ne-am dori. De asta am dori ca acest program RTV, actualmente
The Money Channel, sa fie un program complementar al nisei de stiri a
Realitatea TV”, a mai spus Mura Frinculescu.
Pe langa schimbarea denumirii, Realitatea Media a notificat
CNA si in privinta unei modificari de actionariat secundar.
CNA a trimis in luna august o scrisoare catre Romania TV prin care obliga televiziunea lui Sebastian Ghita sa-si schimbe sigla. De asemenea, Romania TV nu mai poate folosi „RTV.net”.
Realitatea Media a castigat in instanta suspendarea utilizarii marcilor RTV si Noi Facem Realitatea de catre companiile SC Ridzone Computers SRL si SC RTV Satellite Net SRL.
Tribunalul Bucuresti a decis in aceasta vara suspendarea utilizarii de catre companiile care deruleaza operatiunile televiziunii Romania TV a marcilor „RTV” si „Noi facem realitatea” pana la solutionarea irevocabila a cauzei.