„Actele de
intimidare si violentele impotriva activistilor proeuropeni trebuie sa inceteze
imediat”, a declarat Linas Linkevicius, ministrul de Externe din Lituania,
tara care detine presedintia semestriala a Consiliului Uniunii Europene.
O cunoscuta
jurnalista ucraineana, Tetiana Ceornovol, activista a opozitiei, a fost agresata
la Kiev, miercuri dimineata. Tetiana Ceornovol, ziarista la publicatia
Ukrainska Pravda, s-a prezentat la politie si a spus ca a fost blocata in
trafic, la periferia Kievului, de indivizi necunoscuti. A fost batuta si lasata
pe marginea drumului. Jurnalista tocmai publicase un material despre averea
ministrului ucrainean de Interne, Vitali Zaharcenko. Ea investigheaza averile
mai multor membri ai regimului ucrainean.
Sute de persoane
au protestat in fata Ministerului de Interne dupa agresiune.
Incidentul
intervine in contextul crizei politice izbucnite in Ucraina dupa refuzul
Administratiei Viktor Ianukovici de semnare a acordului de asociere cu Uniunea
Europeana, noteaza Mediafax.