- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Ziaristul de mogul dauneaza grav societatii

06 Oct, 14:17 • stefan.vlad
Ce-ai face daca ai afla ca profesorul il invata pe copilul tau, cu buna stiinta, ca 1+1 fac 3? Sau daca ai descoperi ca medicul ti-a prescris otrava, ca sa se distreze, doar fiindca nu i-ai dat spaga? Te avertizez ca deja consumi otrava, in cantitati mici. Se numeste presa, meniul este compus din minciuna zilnica, iar cel care ti-o serveste este "ziaristul de mogul". Fereste-te!
Ziaristul de mogul dauneaza grav societatii

De mii de ani, se cunoaste un adevar: libertate ai atata cata iti iei. In ultimii 10 ani, presa romaneasca si-a luat o singura libertate, si anume aceea de a-si schimba stapanul. Dupa epoca lui Nastase, cand era in lesa politicului, a sarit direct in epoca mogulilor, cand i se dicteaza economic, dar la fel de brutal.

Stiti ce facem noi in redactie? Ne uitam la televiziunile de stiri si, din ce in ce mai des, radem de titlurile de pe burtiera. „Basescu, deschide! Politia!” sau „Basescu, inconjurat de politisti” – asa si-a informat Realitatea TV telespectatorii in ziua mitingului politistilor. Nu, Basescu nu era arestat (wishful thinking?), ci era vorba doar de politistii ajunsi (fara autorizatie) in preajma palatului Cotroceni, in care Basescu nici macar nu se afla, fiind plecat din Bucuresti. Intamplare? Nu, politica editoriala. Dovada, daca mai era nevoie: la scurt timp dupa clarificarea incidentului de mai sus, cand Boc a acceptat sa fie escortat din nou de politie in coloana oficiala, aceeasi televiziune a titrat: „Boc, dus de politie”.
[quote]Nu este un film SF, ci viata de zi cu zi pe care am ajuns s-o traim, ca ziaristi onesti izolati intr-o mare de ziaristi corupti[/quote]
Iei ziarul, deschizi televizorul, radioul sau site-ul, primesti acelasi tratament. Esti luat de prost, ti se indica ce sa gandesti, in emisiuni care sunt menite doar sa te informeze. Litere mari, rosii, dau verdicte in locul judecatorului.

Presa s-a impartit in doua: anti-putere si pro-putere. Niciuna din tabere nu mai serveste interesul public, ci doar pe cel al patronului. Niciuna nu informeaza, ci doar instiga. La ura, la violenta, la un viitor comun mai sumbru.

Traim o viata absurda, de Kafka. Suntem ziaristi onesti izolati intr-o mare de ziaristi corupti. Cum am ajuns aici?

Cand Voiculescu a fost dovedit ca a colaborat cu securitatea, nimeni dintre angajatii lui n-a miscat in front. OK, poate ca e greu sa actionezi in Romania dupa principiile britanice sau americane – pusi intr-o situatie similara, ziaristii lor ar fi facut front comun in secunda doi: ori vinde patronul si pleaca, ori plecam noi.

Dar asta a fost doar inceputul. Vantu, un om de afaceri priceput in special sa speculeze slabiciunea umana, condamnat abia dupa prescrierea pedepsei in dosarul BID si supranumit „parintele FNI” fara ca frauda majora sa se fi concretizat in vreo condamnare, a strans in curtea lui cohorte de jurnalisti atrasi de mirosul banilor. Colectie de nume grele, te ia cu frisoane numai cand te gandesti.

Acum, ca se scufunda corabia, fug care incotro. Deranjul e mare, si incep sa iasa la iveala tot felul de amanunte. Turcescu a gustat din plin din borcanul cu miere, si daca tot i-au publicat pe bloguri contractul in care scria ca Vantu ii dadea 1 milion de euro, inainte de a se muta in curtea „mogulasului” Paunescu i-a invitat si pe altii la autodenunturi. Adelin Petrisor a ridicat manusa si povesteste acum, cu vreo 10 ani intarziere, ca, daca sta bine sa se gandeasca, si lui i-a dat niste bani si i-a cerut sa-si lase numarul la secretara cel care se lauda ca ii place sa colectioneze oameni, asa cum altii colectioneaza timbre.

In cautare de noi destinatii, ziaristii de mogul adulmeca aerul fin si se orienteaza rapid. De ce nu la Patriciu? Nu conteaza ca e suficient de controversat in afacerea datoriilor Petromidia incat sa te intrebi daca ar mai fi facut vreodata primul milion, in cazul in care noi, ceilalti, ne-am fi „intarit statul” la timp – vorba amicului Vantu. Iar o alianta intre Patriciu si cel supranumit inventatorul jurnalismului de santaj, Sorin Rosca Stanescu, nu mai mira pe nimeni, nu?
[quote]Exista vreo diferenta intre medicul spagar care te lasa sa mori daca nu-i dai, politicianul care te minte cu gandul la vila pe care si-o face din banii tai, sau jurnalistul mincinos pentru ca are rate la banca? Sigur ca nu. Toti sunt oameni care tradeaza pentru castigul propriu[/quote]
Da, de acord. E greu sa sa fii jurnalist cu principii ca in Occident, atunci cand traiesti in Romania. Cand stii ca sindicatele ziaristilor sunt controlate tot de patroni si ca ai o familie de hranit si rate la banca. Si cand stii ca breasla ta n-a facut niciodata o greva comuna cand i-au fost incalcate drepturile.

Ok, lucrezi pentru mogul. Insa ce bine era daca te opreai cu compromisurile aici! Problema e cand compromisul se transforma in altceva, in slugarnicie, in cedare neconditionata in fata presiunilor.

Iata ce spune Ioana Avadani, directorul unei institutii – Centrul pentru Jurnalism Independent – care are de 16 ani viziunea starii de ansamblu asupra breslei ziaristilor. „E suficient sa ne uitam pe cifre: ani de zile credibilitatea jurnalistilor a fost de 80%. De la alegerile prezidentiale de anul trecut si pana in prezent, barometrul de opinie indica o scadere brusca la 60%”.

Practic, breasla jurnalistilor a pierdut un sfert din credibilitate in doar cateva luni

„Acest lucru s-a intamplat in urma incalcarii flagrante si asumate a regulilor meseriei”, spune Avadani pentru DailyBusiness.ro. Se amesteca formatele, informatia si emotiile se contopesc. „Uneori se incearca in mod explicit inducerea unei anumite emotii, ceea ce se apropie foarte mult de manipulare”. Dovada ca derapajele sunt constiente e data de comportamentul televiziunilor, exemplifica ea. Desi in ultimul an au fost amendate constant de CNA, pentru incalcari grave ale deontologiei, televiziunile au platit amenzile si au continuat cu aceleasi practici.

Presiunile si lipsa de profesionalism sunt cauzele care-i duc la greseli pe ziaristi. „Unele sunt ‘greseli cinstite’, facute cel mult cu intentia de a obtine audienta, dar altele vizeaza obtinerea de beneficii politice. Nu doar ziaristul de mogul e in culpa, ci si jurnalisti care apartin restului presei”, crede Avadani.

Care sunt consecintele sociale ale derivei in care se afla presa? Scaderea increderii se transpune imediat in consum mai scazut de mass-media, adica avem o populatie tot mai putin informata si mai neincrezatoare, explica directorul CJI. Cu alte cuvinte, „scade coeziunea sociala”.

Atunci cand, ca ziarist, minti cu buna stiinta, poate ai impresia ca asiguri viitorul copiilor tai, dar de fapt le asiguri foametea. Prin ceea ce faci zilnic la locul de munca, contribui direct la perpetuarea unei societati bolnave, in care ei vor creste cu scara de valori rasturnata. Este o societate care amendeaza seriozitatea si premiaza smecheria, iar mimarea meseriei de jurnalist nu face decat sa dea o garantie in plus ca lucrurile vor ramane neschimbate in viitor.

Profesorii americani cu care eu si cativa colegi am avut norocul sa studiem in facultate acum vreo 8 ani ne-au invatat niste lucruri simple, atat de simple incat nimeni nu se obosise sa ni le spuna pana atunci. Printre ele: „credibilitatea este singura avere a ziaristului”. Problema cu averea asta, ni s-a spus, este ca se strange in zeci de ani si se poate risipi intr-o zi.

Ma uit in jur si vad tot mai multi ziaristi bogati, dar saraci. Cum poti sa mai ai incredere in ce spune un ziarist (mai nou, prezentat ca ‘analist’) ca Bogdan Chirieac, implicat pana la gat in scandaluri de santaj? Cum poti sa ai incredere intr-o televiziune care il invita zi de zi in platou, facandu-se ca ii uita trecutul?

Cum poti sa il mai crezi pe Radu Moraru, care se apuca sa desfiinteze la televizor ancheta minutios documentata a unui alt coleg jurnalist care expune fraudele celor de la putere? Un ziarist loveste in alt ziarist care isi face meseria!
[quote]Atunci cand, ca ziarist, minti cu buna stiinta, poate ai impresia ca asiguri viitorul copiilor tai, dar de fapt le asiguri foametea[/quote]
Rezultatul firesc cand iti negi esenta este ca te transformi in altceva. Breasla nu mai e credibila; meseria nu mai e bine vazuta. Spui ca esti ziarist si te astepti sa fii scuipat.

Societatea e bolnava, iar boala a cuprins si cainele de paza.

Noi, ziaristii, suntem pusi aici ca sa curatam partile stricate ale marului. Nu avem voie sa ne stricam si noi, pentru ca atunci marul nu mai e mar, ci gunoi. Cine vrea sa nu mai puta a gunoi e invitat sa-si indrepte spatele si sa se scuture de mizerie.

Iar voi, cei din public care ne priviti zilnic in exercitiul functiunii si incercati sa interpretati corect ce se intampla in jur, tineti cont de acest amanunt: Feriti-va de gunoiul informational. Alegeti si ganditi cu mintea voastra; e mai sigur.

Cititi pe aceeasi tema:

Cum manipuleaza martienii internetul, ziarele, radioul si TV-ul romanesc

Presa romaneasca: carpa am fost, zdreanta am ajuns

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Top 10 cele mai frumoase colinde de Sărbători. Sunt cele mai ascultate în această perioadă
Top 10 cele mai frumoase colinde de Sărbători. Sunt cele mai ascultate în această perioadă
Carrefour dă jumătate din bani înapoi clienților, la achiziționarea următorului produs de sezon. Oferta este limitată, până pe 24 decembrie
Carrefour dă jumătate din bani înapoi clienților, la achiziționarea următorului produs de sezon. ...
Noua metodă prin care escrocii fură banii românilor ce folosesc carduri. Cum era să o pățească un internaut
Noua metodă prin care escrocii fură banii românilor ce folosesc carduri. Cum era să o pățească ...
Mărturiile cutremurătoare ale soțului gravidei moarte în Maternitatea din Botoșani: „Noi încercăm să ne purtăm ca și cum ea este în continuare cu noi”
Mărturiile cutremurătoare ale soțului gravidei moarte în Maternitatea din Botoșani: „Noi încercăm ...
Idei de împodobit bradul de Crăciun. Cele mai potrivite combinații de culori pentru globuri și alte decorațiuni
Idei de împodobit bradul de Crăciun. Cele mai potrivite combinații de culori pentru globuri și alte ...
Top cinci cele mai populare stațiuni de schi din Europa. Destinații de vis pentru iubitorii sporturilor de iarnă
Top cinci cele mai populare stațiuni de schi din Europa. Destinații de vis pentru iubitorii sporturilor ...
Ingredientul secret care îți lasă geamurile curate ca lacrima. Cu ce să le ștergi de fiecare dată, ferestrele tale vor străluci
Ingredientul secret care îți lasă geamurile curate ca lacrima. Cu ce să le ștergi de fiecare dată, ...
Cât te costă pe lună să încălzești casa cu aparatul de aer condiționat
Cât te costă pe lună să încălzești casa cu aparatul de aer condiționat
Comuna din România asaltată de rechinii imobiliari! Nu e lângă București sau Cluj, dar atrage investiții de milioane
Comuna din România asaltată de rechinii imobiliari! Nu e lângă București sau Cluj, dar atrage investiții ...
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi transport inclus
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi ...
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...